Au onorat invitația patru societăți comerciale din domeniile: construcții de mașini, comerțul cu piese și accesorii de autovehicule, producerea profilelor de aluminiu pentru industria aeronautică și confecții textile. Este vorba despre: Weidmueller Tăuții Măgherăuș, Autoland Bușag, UAC Europe Dumbrăvița și Habitex Baia Mare.

La întâlnire au luat parte, de asemenea, reprezentanții Instituției Prefectului: prefectul Sebastian Mihai Lupuț, directorul Cancelariei, Adrian Dan Pop și consilierul Ioana Teodorescu.

Reprezentanții firmelor își doresc să contribuie la pregătirea forței de muncă tinere, prin înființarea sau sprijinirea unor clase ai căror elevi să se specializeze în diferite meserii, necesare funcționării acestor agenți economici. Clasele vor funcționa în cadrul școlilor profesionale din Maramureș, iar elevii vor fi stimulați atât cu burse din partea statului (200 lei lunar), cât și cu burse oferite de societățile comerciale partenere celor mai merituoși și harnici dintre ei. Nu va fi vorba despre efectuarea unei perioade de practică, ci de îmbinarea permanentă a teoriei cu practica desfășurată în halele de producție ale firmelor partenere, în așa fel încât, la finalul celor trei ani de pregătire, tinerii să fie capabili să lucreze efectiv în domeniul în care s-au specializat.

De altfel, după absolvire, acești elevi vor avea prioritate la angajare. Un astfel de tip de învățământ, nou pentru Maramureș, dar care funcționează deja cu succes în Occident și în unele zone din România, este absolut necesar atât din punctul de vedere al tinerilor, cât și al agenților economici care se plâng că sunt nevoiți să își califice angajații la locul de muncă, întrucât de pe piața forței de muncă lipsesc meseriașii.

Reprezentanții firmelor au fost de acord ca, împreună cu reprezentanții Instituției Prefectului, să realizeze, în cel mai scurt timp, o broșură informativă, care să cuprindă oferta lor pentru tinerii absolvenți. Aceste broșuri vor fi difuzate în școlile generale, în special printre elevii claselor a VIII-a, iar o echipă din partea Instituției Prefectului va merge din școală în școală pentru a le vorbi elevilor despre acest proiect.

De asemenea, din partea firmelor există disponibilitatea ca elevii și părinții acestora să efectueze vizite de informare la sediile acestora. Trei dintre reprezentanții agenților economici (Weidmueller, Autoland și Habitex) au semnat, împreună cu prefectul Sebastian Mihai Lupuț, un acord pentru dezvoltarea învățământului profesional și tehnic/dual din județul Maramureș.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și