Anul 2015 ar trebui să aducă finalizarea DN18 pe tronsonul care leagă Baia Mare de Sighetu Marmaţiei. Celălalt tronson de drum naţional Moisei-Iacobeni rămâne încă o necunoscută şi cu siguranţă că nu va fi finalizat în acest an. Reprezentantul Guvernului în Teritoriu, Anton Rohian se declară optimist în privinţa demarării lucrărilor pe tronsonul Moisei-Iacobeni, cel mai problematic dintre toate.
„Vreau să informez lumea ca să ştie că în data de 15 martie se va da drumul la staţiile de asfalt printr-un ordin al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. Legat de drumul naţional care leagă Baia Mare de Sighetu Marmaţiei anul 2015 a adus buget pentru lucrările pe acest drum. Noi sperăm ca până la finele acestui an să fim gata cu acest drum. Şi atunci ar mai rămâne Moisei-Iacobeni. Aici până la finele acestei luni proiectul va fi pe SEAP”, a declarat Anton Rohian.
Prefectul speră însă ca să nu fie depuse contestaţii. Asta pentru că, susţine el, „nu vreau iar` ca eventualele contestaţii să ne ducă într- un stadiu în care să se spună că nu facem iară nimic”.
„Dacă s-a câştigat înainte acel tronson cu cele trei firme a fost pentru că s-a lucrat după vechea lege. Asta înainte ca Curtea Constituţională să spună că este neconstituţională. Sunt anumite firme care se ocupă numai cu asta. Sunt contestatoare prin modul lor de a trăi. O astfel de problemă poate aduce o întârziere a lucrărilor şi de un an de zile. Ştim sigur că drumul Baia Mare - Sighet trebuie finalizat în 2015. Dorinţa CNADR şi a Ministerului Transporturilor este aceea ca tronsonul Moisei-Iacobeni să fie finalizat cât de repede. Dacă se va ataca lucrarea din ambele sensuri, atunci am putea reduce timpul de execuţie”, a subliniat Rohian.
La jumătatea anului trecut lucrările la DN 18 Moisei-Iacobeni erau suspendate după ce CNADR a reziliat contractul cu firma care trebuia să reabiliteze acest tronson. Asta după ce începutul de an 2014 aducea reluarea lucrărilor pe acest tronson. Oficialii Prefecturii Maramureş sperau atunci că în vara lui 2015 drumul respectiv să fie finalizat. Nu a fost să fie.
Preluare: InfoMM.ro