Primăria, Consiliul Local Vișeu de Sus, Centrul Cultural-Social Vișeu de Sus și Asociația "Vasile Tomoiagă", în parteneriat cu Liga Studenților Români din Străinătate, Filiala Franța, au organizat, în perioada 15-20 iulie 2014, o serie de evenimente din cadrul proiectului de cooperare Vișeu de Sus-Croissy sur Seine (Franța).
Acțiunile fac parte dintr-un demers complex de promovare a valorilor Vișeului de Sus și ale Maramureșului, ce își propune să contribuie la îmbunătățirea imaginii României la nivel internațional.
Catalizatorii organizării acestui eveniment au fost : Vasile Tomoiagă, campion mondial și vice-campion olimpic (stabilit în Franța), inițiator al proiectului, drd. Anuța Pop, directorul Centrului Cultural-Social și primarul Vasile Coman, alături de parteneri, sponsori și voluntari.
Primarul Vasile Coman a primit în mod oficial delegația orașului Croissy sur Seine. Pe întreaga durată a șederii francezilor în Vișeu au avut loc întâlniri de lucru, al căror scop este acela de a dezvolta noi linii de cooperare între tineri și de a dezvolta proiectele începute anul trecut. Unele dintre acestea s-au concretizat deja (inițierea unui laborator de limba franceză, expoziția trinațională de pictură de la Croissy sur Seine din această iarnă, etc).
Primul dintre evenimentele din cadrul proiectului de cooperare este Tabăra Internațională de Pictură "Impresionism pe Valea Vaserului", aflată la cea de-a doua editie (partener Consiliul Județean Maramureș). Artiștii plastici prezenți au surprins în tablouri frumusețile Văii Vaserului, dar și ale orașului, vișeuanii având pentru prima dată șansa de a-i vedea la lucru. Tabăra s-a încheiat cu un vernisaj al expoziției lucrărilor realizate, diplomele fiind decernate de Nicolae Maniu, unul dintre cei mai renumiți pictori români la nivel mondial. A urmat un recital de excepție al Ansamblului de Muzică Tradițională "Icoane", condus de maestrul Ioan Bocșa.
Un alt eveniment de excepție a fost Conferința "Inovez, deci exist" a dr. ing. Florin Păun, director de inovație în Franța și economist, creatorul unor noi strategii de inovație și concepte esențiale pentru creare de valoare prin procesele colaborative, concepte care au completat teoriile a doi laureați ai Premiului Nobel (Stiglitz și Sen). Au fost prezente autorități de la nivel național și județean, primari din Maramureș, oameni de afaceri, economiști, etc.
Team-building-ul Ligii Studenților Români din Străinătate a reunit la Vișeu peste 50 de tineri, veniți de pe toate meleagurile lumii, studenți și tineri profesioniști, care și-au pus în comun cunoștințele și experiența dobândită la cele mai mari universități și corporații din lume, pentru a oferi consultanță tinerilor din țară care doresc să studieze peste hotare, conștientizându-i, în același timp, asupra propriei lor valori și asupra importanței strategice pe care o reprezintă pentru România.
Crosul Vaserul, aflat la prima ediție, a reunit la start aproape 200 de alergători, veniți din țară și din străinătate, dar și un număr mare de vișeuani. Startul competiției a fost dat de Gabriela Szabo, una dintre cele mai mari atlete ale lumii și Ministru al Tineretului și Sportului, alături de campionul mondial Vasile Tomoiagă. La evenimente au participat și marile campioane Elisabeta Lipă, Andreea Răducan și Valeria Răcilă, cele din urmă parcurgând și traseul competiției.
Sâmbătă seara, mocănița de pe Valea Vaserului s-a transformat în trenul campionilor. Campionii Elisabeta Lipă, Andreea Răducan, Valeria Răcilă și Vasile Tomoiagă au făcut o incusiune pe Valea Vaserului, împreună cu artiști, oameni de știință, tineri profesioniști, fiecare în parte campion în domeniul său de activitate.