Un accident de circulaţie s-a produs ieri, în jurul orei 21:00 în localitatea maramureşeană Sarasău.
Poliţiştii ajunşi la faţa locului au demarat o anchetă, în urma căreia s-a stabilit ca evenimentul rutier s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum.
Şoferul autoturismului implicat în accident a apăsat prea tare pedala de acceleraţie şi, dat fiind faptul că şoseaua era umedă, într-o curbă acesta a derapat, a pierdut controlul direcţiei de mers după care a părăsit partea carosabilă răsturnându-se într-un şanţ de pe marginea drumului. În urma impactului violent conducătorul auto a suferit mai multe leziuni. Un pasager din dreapta şoferului s-a ales doar cu câteva leziuni minore.
În continuare oamenii legii fac cercetări urmând ca în funcţie de rezultate să fie dispuse măsuri. Cei doi răniţi au fost preluaţi de echipajele SMURD şi după ce le-au fost acordate primele îngrijiri medicale, au fost transportaţi la spital.
ACTUALIZARE: Buletin informativ al Inspectoratului Județean de Poliție Maramureș
Pe DN19, între localităţile Sarasău şi Sighetu Marmaţiei, s-a produs aseară un eveniment rutier în urma căruia două persoane au fost rănite.
Un tânăr în vârstă de 20 de ani din Câmpulung la Tisa care conducea un autoturism spre municipiu, într-o curbă uşoară la stânga, semnalizată corespunzător prin indicator rutier, a pierdut controlul direcţiei şi a ieşit de pe partea carosabilă, oprindu-se în şanţul de pe marginea drumului. Conducătorul auto şi pasagerul din dreapta faţă, un consătean de aceeaşi vârstă, au suferit leziuni şi au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În momentul producerii accidentului, tânărul aflat la volan nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii continuă cercetările iar la finalizarea lor vor propune măsurile legale.
Preluare: InfoMM.ro