Ieri, 06 aprilie, poliţiştii din Sarasău au desfăşurat activităţi pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu tutun pe raza de competenţă.

În jurul orei 11.30, ei au observat un bărbat care transporta cu o bicicletă două sacoşe voluminoase. În urma controlului efectuat, în bagaje au fost găsite 220 pachete cu ţigări netimbrate în România, de provenienţă ucraineană.

Bărbatul, în vârstă de 62 de ani, a declarat că intenţiona să transporte ţigările în municipiul Sighetu Marmaţiei, pentru a le comercializa.


Poliţiştii au confiscat pachetele cu ţigări şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și