Sunt cele mai grave atacuri de pe teritoriul francez de la cel de-al doilea Război Mondial, notează agențiile internaționale de presă.

Premierul francez Jean Castex s-a aflat în fruntea ceremoniilor desfășurate în locurile unde teroriști echipați cu veste cu explozibil au deschis focul asupra civililor și apoi s-au aruncat în aer.

Atacurile s-au desfășurat în următoarele locații:

- Stade de France, în Saint-Denis, unde avea loc amicalul Franța - Germania, la care asista însuși președintele de atunci al țării, Francois Hollande;
- barul şi restaurantul Le Carillon şi Petit Cambodge;
- barurile Bonne Biere, Comptoir Voltaire şi La Belle Equipe;
- sala de spectacole Bataclan.

Vicepreședintele SUA, Kamala Harris, a depus un buchet de flori albe în fața terasei barului Le Carillon și a intrat pentru scurt timp în incintă, menționează AFP.

Harris, care a încheiat sâmbătă o vizită de patru zile în Franța, a venit împreună cu soțul ei, Doug Emhoff.

La Bataclan, în plin centrul Parisului, unde au fost ucise 90 de persoane în timpul unui concert rock, supraviețuitorii şi apropiații au ascultat cum este rostit fiecare nume din lunga listă a victimelor.


Preluare: Antena3.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și