Potrivit sursei citate, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu despre faptul că minorul ar fi fost agresat de către părinţii săi.

"În urma verificărilor efectuate poliţiştii au constatat faptul că, în cursul acestui an, în timp ce s-ar fi aflat în Germania, minorul de 2 ani ar fi fost agresat fizic de către părinţii săi, în repetate rânduri, fiindu-i pusă în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală. Părinţii, în vârstă de 29 şi 37 de ani, din Carei, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind depuşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare", au precizat reprezentanţii IPJ Satu Mare.

Cei doi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și