“L-am chemat pe Vasile Vlașin ca să mă ajute. Și vă rog să nu îl confundați cu campania electorală, cu chestiile politice și din astea. La el am făcut apel ca să mă sprijine în mai multe, relații cu investitorii străini, cu autorități externe și din astea. Și el o să ne prezinte mai modul detaliat proiectul cu incineratorul de deșeuri”, a spus primarul Tony Mihali consilierilor locali Verzi prezenți la ultima ședință a CL Borșa.
“Sunt de acord cu prezentarea acestui proiect, dar nu Vlașin. El nu are ce căuta în Primăria Borșa. Nu e borșan, deci nu are ce căuta la noi. Trebuie să îi dea dreptul la cuvânt președintele de ședință. Nu poate să vorbească când vor mușchii lui”, a subliniat viceprimarul Sorin Timiș, care a și ieșit afartă când Vlașin a început să detalieze proiectul incineratorului de deșeuri, pe motiv că “pute a moiseian”.
”Eu sunt obișnuit, chiar dacă nu sunt de acord cu domnul viceprimar.Pentru că eu, personal, după domnul primar Mihali, sunt cel care am obținut cele mai multe voturi de la borșeni. Pentru că ratingul unui om politic se claculează după ultimele alegeri.
Și la ultimele alegeri care au avut loc anul trecut primul cu numărul de voturi este primarul, apoi mai e un domn pe care îl vedem numai la televizor și nu îi pasă de Borșa, că déjà prin Vișeu de Jos și-a asfaltat, și urmez eu ca număr de voturi. Așa că am autoritatea morală să vorbesc în Borșa, pentru borșeni, de câte ori vreau eu. Pentru că peste 2000 de borșeni mi-au acordat votul. Că nu am obținut mandatul din cauza unui calcul matematic pervers, asta e altceva. Dacă atitudinea aceasta va continua, atunci în Borșa veți a vea doar investitori din Borșa” a spus Vasile Vlasin.
Sedința CL Borșa de la finele săptămânii s-a amânat pentru ziua de joi, 5 septembrie.


Preluare: ActualMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și