După ultimele alegeri locale, au rămas încă patimi. Între foşti şi actuali primari, fructificate cu plângeri la DNA şi ANI, între primari şi viceprimarii impuşi de un consiliu local defavorabil. Soldate cu interminabile tachinări.
Se petrece şi la Rona de Sus, unde primarul Ioan Romaniuc s-a trezit că viceprimarul său, Ioan Ruscovan, şi-a făcut ştampilă de.. viceprimar! Se poate să fie şi din cauză că primul nu-i lasă pe mână celuilalt ştampila instituţiei. „Am făcut plângere la Poliţie, aşa ceva nu s-a mai auzit în România...”, spune primarul Romaniuc.
Secretarul Consiliului Judeţean Maramureş, Dumitru Dumuţa, cu vechi state de plată inclusiv în administraţia locală, e, la rându-i nedumerit: „Nu există decât două autorităţi, Consiliu Local şi primarul. Acea ştampilă ce o foloseşte viceprimarul nu are valoare juridică. Sigur, în ţara asta sunt producători de ştampile, poţi face orice, dar dacă o foloseşte în numele instituţiei Primarului, e uzurpare de calităţi oficiale. Faptul că-şi comandă viceprimarul ştampilă, nu e încă grav. Dar dacă o foloseşte, poate fi caz penal”, spune Dumitru Dumuţa.
Potrivit surselor InfoMM, ştampila a fost deja folosită pe acte oficiale.
Preluare: InfoMM.ro