Cu domnul Mihai Horga ne știm de ani și ani prin intermediul internetului (ăsta-i unul din indiscutabilele foloase cu care oamenii rezonabili se aleg de pe urma acestei făcături aidoma unui drog). Lucrurile s-au petrecut în felul următor: deschizând un site cu care colaboram, la „Comentarii” am dat peste câteva cuvinte elogioase la adresa mea, plus un număr de telefon la care eram rugat de Mihai Horga să sun. Așa am ajuns să stabilim și o legătură telefonică pe lângă cea internautică...
Ei bine, până acu vreo câteva zile eu știam/presupuneam că domnia sa este numai un bun și consecvent poet, prin consecvență înțelegând nu doar remarcabila sa loialitate față de rimă și - într-o oarecare măsură - față de metru clasic, ci și inevitabilele ciocniri (firește, urmate de nepublicarea sa) cu acei redactori șefi care, dintr-un ridicol și contraproductiv snobism, se dau în vânt după aproape toate fioroșeniile moderniste și postmoderniste (ce naiba este o asemenea dihanie?!), unde totul e cu putință, inclusiv torturarea iraționalului agramat, dar nimic nu aspiră la sublim. Spun asta (și) pentru că în anul 2018 am scris câteva cuvinte despre volumul său de poezii Crepuscul...
Dar iată că, așa cum spuneam mai sus, în urmă cu foarte puțin timp aflu de la distinsul Mihai Horga faptul (deodată suprinzător și îmbucurător) că Amalgamul de cugetări este bun pentru tipar și că, din cele șapte cărți scoase/tipărite până în prezent, nu mai puțin de trei sunt de cugetări, adică – potrivit motto-ului hazliu-jucăuș - fac „trafic de idei”.
Încă de la prima citire atentă a cărții rămâi realmente frapat (cam până în vecinătatea buimăcelii) de triada însușirilor ei fundamental-atipice:
1)Negruparea ideilor pe categorii distincte (viața socială, politică, morală, filosofie, artă, caracter, știință ș.a.m.d.), adică așa cum de regulă se procedează în chestiuni de acest gen, ci de-a valma, precum (pesemne) au fost concepute de autor și precum (cu siguranță) este viața celor mai mulți dintre pământeni, îndeosebi acum în vreme de pandemie. De unde îndreptățitul nume de „amalgam”.
2)Întrucât toate cugetările sunt foarte scurte (niciuna dintre ele n-are peste 15 cuvinte!), ca și cum autorul n-a urmărit să-și înveșmânteze gândul atotuman în cel puțin o frază, ci doar să-i fie călăuză gândului cititorului prin cel mult o propoziție (deseori câteva cuvinte cu rol de indicator...rutier), și întrucât multe dintre cugetările horgiene par la o citire grăbită doar simple și futile jocuri de cuvinte, iată motivul pentru care eu le-am împărțit în două mari categorii: (a)Maxime deja germinate/încolțite („Uneori și absolutul e relativ”, „Tot ce s-a spus/scris se va mai spune/scrie”, „Uneori apreciem autorul, nu textul...”, „De la o vreme coperta cărții întrece conținutul”, „Și în zgârie-nori pot fi zgârie-brânză”, „Tinichigiul și asfaltatorul se plătesc după prima ploaie, sobarul după primul foc”, „Când șeful e stângaci, adjunctul e mâna lui dreaptă”, „Poporul nefiind putere în stat, are pensie nesimțit de mică”) și (b)Semințe sănătoase de maxime (posibil) memorabile („Și versat poți să fii controversat”, „Un drapel e un apel”, „Război – machiaj repetat...”, „Sărutul – dialogul sufletelor”, „Reclama – lauda laudei”, „Dușmanul face unirea”, ”Aplaudaci, daciturni...tot daci”).
Hazul, buna dispoziție și ironia elegantă sunt alte inepuizabile resurse spirituale cu care Mihai Horga izbutește să-și delecteze cititorii nepripiți și de care, desigur, „Amalgamul” nu duce lipsă.
Îndeosebi a treia însușire din cele mai sus menționate, vrând-nevrând m-a dus cu gândul la sobrul și blajinul I.A. Bassarabescu (1870-1952), nu atât în calitate de maestru al genului scurt (Sâmburele, Pe drezină, Leandrii, Vulturii etc.), cât în cea de umorist delicat, „care nu-și permite să râdă de eroii lui, decât pentru că în taină le dăruiește iubirea și compătimirea sa” (Tudor Vianu).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News