Ordonanța emisă de Guvern introduce obligativitatea etichetării cu mesajul de informare și cu avertismentele de sănătate combinate pe produsele din tutun cu o aromă caracteristică sau care conțin arome în oricare dintre componentele lor.

„Produsele din tutun cu o aromă caracteristică sau care conțin arome în oricare dintre componentele lor (filtre, hârtii, ambalaje, capsule), precum și produsele din tutun încălzit vor avea obligativitatea etichetării cu mesajul de informare și cu avertismentele de sănătate combinate (text și fotografie), conform unei Ordonanțe aprobată de Guvernul României și care transpune în legislația națională Directiva delegată (UE) 2022/2100 a Parlamentului European și a Consiliului”, transmite Ministerul Sănătății.

Astfel, țigaretele aromate și cele care încălzesc tutunul vor avea obligativitatea de a fi etichetate cu mesaje de informare și cu avertismente de sănătate combinate (text și fotografie), la fel ca pachetele clasice de țigări.

Noile reglementări vizează informarea corectă a consumatorilor privind efectele utilizării produselor de tutun încălzit prin introducerea obligativității unei etichetări corespunzătoare.

Adoptarea actului normativ vine după creșterea vânzărilor de produse din tutun încălzit, care a depășit 2,5 % din totalul vânzărilor de produse din tutun la nivelul Uniunii.

Conform unui studiu INS, un procent de 19% din populația adultă fumează țigări electronice sau dispozitive electronice .

În România, peste 43.600 de români au murit în 2019 din cauza unei boli cauzate de fumat, conform Raportului de țară al OMS publicat în anul 2023. Dintre aceste decese, aproape 21 000 sunt în urma bolilor cardiovasculare cauzate de tutun și peste 15 000 în urma bolilor oncologice, restul prin boli respiratorii.

Ce aduce nou ordonanța:

- extinde la produsele din tutun încălzit interdicția privind introducerea pe piață a produselor cu o aromă caracteristică sau care conțin arome în oricare dintre componentele lor, cum ar fi filtrele, hârtiile, ambalajele, capsulele sau orice caracteristică tehnică care permite modificarea mirosului sau a gustului produselor din tutun, precum si modificarea intensității arderii lor. Aceste interdicții există deja pentru țigarete și pentru tutunul de rulat.

- prevede etichetarea în plus cu pictograme pentru produsele din tutun încălzit, în măsura în care acestea sunt produse din tutun pentru fumat (care ard).

Conform Directivei obligativitatea etichet[rii este diferită la produsele din tutun încălzit în funcție de prezența sau absența procesului de ardere.

- prevede necesitatea notificării către MS a produselor din tutun încălzit, în măsura în care acestea sunt produse din tutun pentru fumat (care ard)


Preluare: stirileprotv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și