Numeroasele probleme cu care s-a confruntat comuna Săpânţa sunt departe de a se fi încheiat. Deşi scandalurile s-au ţinut lanţ anul acesta, în sfârşit comuna are un primar interimar, conform Graiul Maramureșului.
Aşa după cum a mai scris Graiul, problemele la Primărie au început după ce a fost demis primarul Gheorghe Stan (în luna martie a acestui an), în urma unei condamnări de un an de zile cu suspendare. Postul a fost ocupat în continuare de către Gheorghe Pop (interimar) - după cum declară secretarul Primăriei, Robert Orzan. Acesta explică situaţia actuală: “Mi s-au luat toate atribuţiile, ştampila Primăriei, acte, tot. M-a ameninţat cu moartea fostul primar, Stan. Mi-a spart geamurile casei din Săpânţa, fiind nevoit să locuiesc în Sighet, pentru că mă tem pentru viaţa mea şi a familei mele.
După cum se ştie, oamenii lui Stan s-au dus la Prefectură să-l demită pe prefect. Şi de atunci nu s-au liniştit încă lucrurile în Primărie.
După preluarea funcţiei de primar a lui Gheorghe Pop (membru PNL), acesta a refuzat să organizeze şedinţe ale CL, fiind în cârdăşie cu fostul primar, în scopul de a ne bloca activitatea la Primărie. Pentru că o parte dintre consilierii locali au vrut să-l demită, acesta a urmărit să dizolve CL în Instanţă şi să realeagă alţi consilieri, tot din PNL. De trei luni de zile n-am avut nici o şedinţă a CL, n-am putut să luăm nici o decizie, nici o hotărâre în ce priveşte interesele comunei, am fost total blocaţi.
Trebuie să precizez faptul că eram, ca şi consilieri locali, în număr egal, adică jumătate din PSD şi jumătate din PNL. În cele din urmă, un consilier PNL s-a săturat să împiedice activitatea comunei şi a demisionat, trecând la noi, la PSD, pentru a putea fi deblocată activitatea în Primărie. Sigur, atunci a intervenit preşedintele PNL, primarul de Sighet, Ovidiu Nemeş, provocând scandal. Cu toate acestea, am reintrat în normal, ne-am reorganizat, au curs hotărârile”.
La 30 septembrie 2014 s-a reuşit schimbarea din funcţie a primarului interimar Gheorghe Pop, pentru că a sabotat activitatea primăriei şi a CL - după cum a explicat secretarul Primăriei. De altfel, acesta a fost trimis în judecată, fiind condamnat la 8 luni închisoare cu suspendare pentru mărturie mincinoasă. În 3 octombrie 2014, prin Hotărârea nr. 16, toţi cei 7 consilieri locali și-au ales noul primar interimar, care are funcţia în prezent şi de viceprimar: Dorel Nicolae Codrea (UNPR).
“O şleahtă de mafioţi care au furat din banii Primăriei”
Secretarul Primăriei Săpânţa acuză fostul primar Gheorghe Stan şi oamenii acestuia că au făcut multe ilegalităţi: “Fostul primar Stan şi oamenii lui nu sunt decât o şleahtă de mafioţi, au făcut o grămadă de cheltuieli, furturi din Primărie. Acum descoperim totul. Căminul cultural este reabilitat de 8 ani şi nu funcţionează. N-are curent electric, apă, căldură, nimic. În plăţi însă figurează că funcţionează. Apare cu facturi de 241 milioane lei la căldură. De asemenea, s-au decontat carburanţi pe Primărie. Stan Gheorghe are 4-5 firme de prelucrare a lemnului. Lumea spune că a furat lemn din pădurile comunale.
El folosea carburantul pe utilajele lui din firmele proprii şi deconta pe Primărie. Am cerut control. Contabila, Marinela Roman, este concubina fostului primar Stan Gheorghe. I-am cerut acte, documente, nu vrea să le predea, le ascunde ori ni le dă incomplete, motivând mereu că nu are timp.
De altfel este incompatibilă, ocupând două funcţii, şi la Primărie şi la şcoală şi nu vrea să-şi dea demisia. Noi nu o putem demite decât la trei sancţiuni. Ne-a ascuns şi datoriile adevărate ale Primăriei. Realitatea este că Primăria are peste 4 miliarde lei datorii. Apoi, am descoperit furturi imense de piatră. Consilierii locali au anunţat Poliţia şi s-a hotărât închiderea Carierei de piatră pentru a fi stopate furturile. Din toate aceste scandaluri ne-am ales cu multe plângeri penale, litigii, procese.
Stan a înnebunit o comună întreagă şi abia acum încep oamenii să înţeleagă ce s-a întâmplat cu adevărat aici. Problema cea mai gravă este că am pierdut foarte multe proiecte şi bani, datorită acestui blocaj. Populaţia comunei numără în jur de 3.000 de oameni”.
Preluare: graiul.ro