Gulaşul unguresc la ceaun este o supă mai groasă sau o tocăniţă, cu un gust delicios, care se află în meniurile multor restaurante din Miercurea Ciuc, fiind preferat de majoritatea turiştilor care vizitează zona, arată Agerpres.

Câteva din secretele reţetei de gulaş unguresc au fost dezvăluite de proprietara unui restaurantului tradiţional din Miercurea Ciuc, Pal-Pal Gyongyver, care ţine să puncteze că cel mai mare secret este ca această mâncare să se prepare într-un vas mare, întrucât atunci gustul va fi mult mai bun.

‘Se foloseşte pulpă de vită, cartofi, ceapă, usturoi, unt, roşii decojite, piper, paprika dulce şi iute, sare, foi de dafin, puţin oţet, ardei iuţi, o linguriţă de făină şi două linguri de smântână. Se pune untul să se încingă în cratiţă şi se prăjesc pe rând bucăţile de carne, cât să ia puţină culoare. Se adaugă ceapa, usturoiul şi se lasă să se călească împreună cu carnea. Se adaugă paprika, sarea, frunzele de dafin, oţetul, roşiile decojite şi apă fiebinte şi se lasă la fiert, pe foc mic, o oră şi jumătate. Ardeii iuţi, tăiaţi în felii mici se adaugă în gulaş după o oră de fiert, iar spre final se pun şi cartofii. De asemenea, făina se amestecă cu puţină apă şi se adaugă în gulaş, la fel ca şi smântâna. Mâncarea este picantă şi se potriveşte cu un pahar de vin roşu sec‘, afirmă Pal-Pal Gyongyver, citat de Agerpres.

Aceasta a adăugat că gramajele folosite nu pot fi dezvăluite, întrucât este un secret al restaurantului, păstrat de zece ani, dar este important de ştiut că se foloseşte doar pulpă de vită şi ingrediente naturale.

‘De zece ani, de când am deschis, folosim aceleaşi condimente şi aceleaşi gramaje şi chiar dacă bucătarul s-a mai schimbat, reţeta a rămas aceeaşi. Iar noi, imediat cum se încălzeşte vremea, facem gulaşul afară, la ceaun. Este un preparat care este foarte apreciat de clienţii noştri, în special de turişti’, spune Pal-Pal Gyongyver, care îi îndeamnă pe toţi pofticioşii să guste din gulaş măcar o dată, chiar dacă sunt la dietă.

Reţeta de gulaş este una simplă, dar fiecare familie a adaptat-o după propriile gusturi, iar în unele zone această mâncare se face şi cu fasole sau cu varză.

Redactorul-şef al revistei culinare ‘Bucătăria Secuiască’, Janossy Aliz, spune că gulaşul a fost mâncarea păstorilor de vite şi a devenit, între timp, mâncare naţională în Ungaria.

‘Era o mâncare a păstorilor de vite, chiar de când au venit din Asia, pentru că se putea face foarte uşor şi relativ repede. Înainte se prepara doar cu carne, fără cartofi. Puneau totul în ceaun – carne, fel de fel de zarzavaturi – şi ieşea o mâncare bogată şi consistentă. Apoi s-a făcut cu găluşte şi mult mai târziu a început să se facă cu cartofi’, afirmă Janossy Aliz, care este şi membră a Ordinului Cavalerilor ‘Ocrotitorii Gusturilor Maghiare’ şi o foarte bună cunoscătoare a culturii culinare din Europa de Est.

Ea a dezvăluit că gulaşul a devenit o emblemă a bucătăriei maghiare în timpul Imperiului Habsburgic, iar acum reţeta se bucură de succes şi în Cehia, Slovacia, Slovenia, Serbia sau România.


Preluare: voceatransilvaniei.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și