Ca urmare a situației existente la nivel local și că la nivel național a fost decretată Starea de urgență având în vederea creșterea riscului de infectare a populației cu noul coronavirus COVID-19, Consiliul local Sighet a virat în regim de urgență suma de 300.000 lei către Spitalul municipal Sighet pentru achiziționarea de medicamente și materiale sanitare de protecție, necesare personalului medical.

Totodată, s-au mai alocat 200.000 lei către Direcția de Asistență Socială Sighet, pentru a asigura minimum de hrană necesară persoanelor vârstnice și fără venituri care locuiesc pe raza municipiului Sighet. Aceștia vor primi începând de zilele următoare zilnic câte un pachet de hrană în valoare de 20 lei / pachet.

Direcția de Asistență Socială urmează să colaboreze cu mai mulți voluntari, pentru a putea repartiza zilnic pachetele cu mâncare.

Banii necesari au fost luați de la Sport și de la anumite studii și investiții care nu se vor mai efectua în această perioadă.

Se are în vedere ca, pe durata stării de urgență, următoarele ședințe de Consiliu local să aibă loc prin audio / vido conferință pentru a limita contactul uman direct dintre consilierii locali.

Oricum, bugetul local al municipiului va fi mult mai sărac decât estimările de la începutul de an, având în vedere că multe întreprinderi din Sighet urmează să își suspende activitatea și să trimită angajații în concediu de odihni și, ulterior, în șomaj tehnic.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și