Președinta Consiliului Național al Audiovizualului, Laura Georgescu, s-a prezentat vineri la DNA în dosarul de corupție de la CNA. Potrivit unor surse judiciare, ea a fost chemată pentru a i se comunica începerea urmăririi penale pe numele său.
Procurorii anticorupție au trimis-o în judecată joi pe Narcisa Iorga, membră a CNA, sub acuzația de instigare la infracțiunea de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid, în dosarul în care mai este urmărit penal și deputatul PSD Viorel Hrebenciuc.
"Ulterior datei de 17 septembrie 2013, dată la care Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis retragerea licenței audiovizuale pentru un post TV, suspecta Narcisa-Clementina Iorga, membru al CNA, a îndrumat persoana care controla societatea comercială deținătoare a postului de televiziune respectiv să apeleze la cunoștințele sale din mediul politic, pentru a influența votul pe care ceilalți membri ai CNA urmau să îl dea cu privire la contestația pe care postul TV respectiv intenționa să o formuleze", a informat Direcția Națională Anticorupție (DNA) într-un comunicat remis AGERPRES.
În acest context, Iorga Narcisa a precizat pe care anume dintre oamenii politici trebuie să îi acceseze și capaciteze, pentru ca aceștia, la rândul lor, să îi influențeze pe membrii CNA asupra cărora puteau să-și exercite autoritatea.
"În acest context, printre oamenii politici nominalizați de Narcisa Iorga s-a numărat și parlamentarul Hrebenciuc Viorel. Ca urmare a indicațiilor primite de la Iorga Narcisa, persoana respectivă i-a solicitat sprijin deputatului Hrebenciuc Viorel, astfel încât acesta să se implice nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a determina funcționari din cadrul CNA ca instituția ce reprezintă singurul organ de reglementare în domeniul audiovizualului să revină asupra deciziei prin care a fost retrasă licența pentru postul de televiziune respectiv", se mai arată în comunicat.
Narcisa Iorga, membră a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), a declarat joi la ieșirea din sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) că nu a încălcat niciodată Legea audiovizualului și nici altă lege.
"Vreau să vă asigur că nu pot să dau niciun fel de detaliu legat despre acest stadiu (n.r. — al anchetei) și să vă asigur, de asemenea, că am fost întotdeauna pentru aplicarea legii, nu pentru abaterea de la lege. (...) Nu am încălcat niciodată Legea audiovizualului și nici o altă lege a țării", a afirmat Iorga, care s-a prezentat la DNA pentru a i se aduce la cunoștință că este urmărită penal în dosarul de corupție de la CNA.
Ea a refuzat să dea alte detalii, menționând că este o anchetă care se derulează și că în timpul acesteia vor fi aduse probe și de o parte și de alta.
Procurorii DNA au început urmărirea penală și pe numele deputatului Viorel Hrebenciuc, membru în Comitetul Executiv Național al PSD, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid.
"La cererea unei persoane care, direct sau indirect, prin intermediul membrilor familiei sale sau al apropiaților, controlează o societate comercială deținătoare a unui post de televiziune, deputatul Viorel Hrebenciuc s-a implicat nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a determina funcționari din cadrul Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) ca instituția ce reprezintă singurul organ de reglementare în domeniul audiovizualului să revină asupra unei decizii prin care a fost retrasă licența pentru postul de televiziune respectiv", informa un comunicat al DNA remis joi AGERPRES.
Procurorii arată că în realizarea acestor demersuri Viorel Hrebenciuc s-a folosit de influența și autoritatea pe care le deține în calitatea sa membru al structurilor de conducere din partidul din care face parte.
Preluare: AgerPres