Şeful OMS recomandă anularea sărbătorilor din cauza variantei Omicron. Tedros Adhanom Ghebreyesus anunţă că şi persoanele vaccinate împotriva COVID-19 sau cele care au trecut deja prin boală se pot infecta cu noua tulpină a coronavirusului. Aceasta a început să se răspândească rapid în întreaga lume.

Şeful OMS recomandă anularea sărbătorilor

Directorul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a anunţat în cadrul conferinţei de presă de la Geneva că, în urma studiilor asupra noii tulpini, s-a constatat faptul că această variantă circulă mai repede decât cele anterioare și că „este probabil ca oamenii vaccinați și cei care s-au vindecat de Covid să se infectează sau să se reinfecteze”, potrivit DCNews.

De asemenea, Tedros Adhanom Ghebreyesus face un apel la populaţie pentru a conştientiza situaţia gravă, subliniind că este mai bine să anulăm acum planurile pentru sărăbători „și să sărbătorim viața mâine” decât să „sărbătorim astăzi și să plângem mâine”.

„Ne-am săturat de această pandemie. Vrem să petrecem mai mult timp alături de familia noastră”, însă pentru a-i proteja pe ei, trebuie să ne protejăm înainte pe noi, acest lucru înseamnă în unele cazuri să renunţăm la evenimente.

Dacă vrem să punem capăt pandemiei anul viitor, trebuie să punem capăt accesului inegal la vaccinuri şi să reuşim ca 70% din populaţia fiecărei ţări să fie vaccinată până la mijlocul anului viitor”, a spus directorul OMS la conferinţa de presă de la Geneva.

În România, cazurile noi de coronavirus sunt tot mai puţine. Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 21 decembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 826 de cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 88 decese dintre 22 care anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00.


Preluare: romaniatv.net

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și