Senatoarea Diana Şoşoacă are un corespondent la Canera Deputaţilor. Deputatul PNL Claudiu Chira este cel care l-a identificat în persoana fostului luptător K1 Daniel Ghiţă, deputat PSD de Ilfov.

Chira, fost director al Grădinii Zoologice din Timişoara, a fost deranjat de faptul că Daniel Ghiţă nu poartă masca de protecţie, dar şi că vorbeşte neîntrebat. Astfel încât l-a făcut de ruşine pe Facebook, nu fără a face paralela dintre el şi senatoarea Diana Şoşoacă, un personaj politic controversat.

„Avem un Şoşoc şi în Camera Deputaţilor! Când nu doarme, face circ! Dovada clară ca pumnii şi picioarele încasate în cap nu duc la nimic bun!„, a scris Chira pe Facebook.

Pozele postate de Chira au fost făcute în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului în care se dezbătea legea bugetului de stat pentru 2021. Claudiu Chira a avut o referire la Ghiţă şi în comentariile la respectiva postare, spunând despre acesta că este „principalul circar din Camera Deputaților”.

Întrebat de jurnaliştii de la expressdebanat.ro de ce i s-a adresat colegului său cu apelativul „Şoşoc”, Chira a răspuns: „Nu l-aș putea numi coleg. Cred că nu e coleg cu niciunul dacă nu poate să ne respecte pe noi, să se respecte pe el. Se face de râs, deja toată lumea râde, de când a început mandatul el face numai circ, câteodată mai și doarme. (…) Mă deranjează și că nu purta mască, și că vorbește neîntrebat. În Parlamentul României se vorbește când ți se dă cuvântul de la tribună, nu se urlă ca un descreierat din sală. Nimeni nu face așa ceva. E primul caz din Camera Deputaților care se manifestă în felul acesta. I s-a atras atenția și astăzi. Eu chiar stăteam mai în spate și chiar nu auzeam ce spune prim-ministrul Câțu (…) Vorbește peste toată lumea. Cred că jumătate din colegii din Parlament nu aud ce vorbesc cei de la tribună din cauza dânsului. (…) Pune tot felul de întrebări peste toată lumea, vorbește pur și simplu neîntrebat, urlă fără mască în Parlament, nu respectă nicio regulă, nicio cutumă parlamentară. Jumătate din colegii parlamentari sunt noi, dar nimeni nu se manifestă în felul ăsta”, a explicat Chira.

Daniel Ghiţă crede că masca scade imunitatea

Într-o postare mai veche, Daniel Ghiță comenta că „suedezii nu au avut carantină, amenzi, nu poartă mască și nu sunt victimele unor găști DSP și un GuWerner incompetent! Purtând masca asta se întâmplă: scade imunitatea! (…)”.


Preluare: romaniatv.net

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și