Ziua de 9 Mai are o triplă semnificație. Aniversăm azi Ziua Europei, Ziua Independenţei României şi sfârşitului celui de-al doilea război mondial, un bun prilej pentru a ne reaminti cât de importante sunt valorile care stau la baza construcției europene și a României: libertate, democrație, stabilitate economică și, mai ales pace.
Toate cele trei momente importante pe care le marcăm astăzi au fost posibile datorită unor oameni cu viziune și responsabilitate, care s-au gândit la un viitor mai bun pentru generațiile viitoare și care și-au sacrificat timpul și uneori chiar și viața pentru acest deziderat.
La mulți ani, Europa! La mulți ani, România europeană!