Pe contul său de FaceBOOK, senatorul Liviu Marian Pop, și totodată Ministru delegat pentru Dialog Social, a anunțat că Agenția Națională de Integritate a clasat dosarul cu numărul 29580/S/II/2012, dosar în care ministrul a fost cercetat pentru săvârșirea unei presupuse fapte de conflict de interese.
Conform ANI, presupusa faptă s-ar fi petrecut în perioada în care Liviu Marian Pop a ocupat funcția de Secretar general al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.
Liviu Marian Pop a postat pe contul său de FaceBOOK concluziile Raportului ANI, raport din care reiese că „nu au fost identificate elemente de încălcare a legislației privind regimul juridic al conflictului de interese”.
Astfel, Agenția Națională de Integritate a dispus clasarea dosarului.
Redăm mai jos întreaga postare a senatorului Liviu Marian Pop pe contul său de FaceBOOK:
„Sa avem nervii tari. Sa ne gandim de nenumarate ori cand luam o decizie.
Din 6 iunie 2012 pana ieri am trait unul dintre cele mai interesante sentimente din viata mea. Aproape 3 ani.
Ieri, coincidenta sau nu, se vorbea despre Agentia Nationala de Integritate. Pentru mine a fost o zi minunata (si va atasez ultima pagina a documentului).
Pentru altii din pacate nu.
Le transmit tuturor ca bunicul meu, Dumnezeu sa il odihneasca, avea o vorba: TOATE IN VIATA SE PLATESC, NU PE LUMEA CEALALATA CI AICI PE PAMANT.
Eu v-am iertat, nu stiu daca altii o sa va ierte.
Viata merge inainte cu bune si rele.
Eu cred cu tarie ca binele invinge mereu raul.
Va imbratisez cu drag pe toti”.