Modificarea vizează ca începând cu anul 2015, personalul din centrele de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică reorganizate după anul 2009 sau nou-înființate după anul 2009 să beneficieze de sporul pentru condiții deosebit de periculoase în mod similar ca și personalul din centrele de recuperare și reabilitare care în luna decembrie 2014 a beneficiat de acest spor.

De asemenea, prin această prevedere, se are în vedere eliminarea discriminărilor salariale între aceleași categorii de personal bugetar, care își desfășoară activitatea în aceleași tipuri de centre de recuperare, respectiv cu specific neuropsihiatric, asigurându-se astfel, aplicarea unitară a legii.

Amendamentul a fost depus de senatorul PSD Liviu Pop, ca urmare a discuțiilor avute cu reprezentanții Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică din Hârlău în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social organizate de Prefectura Județului Iași în luna ianuarie.

“Acesta poate fi considerat un exemplu de bună practică. Asta însemnă de fapt dezbateri constructive în cadrul Comisiilor de Dialog Social organizate la nivel județean. Sperăm ca și colegii din Camera Deputaților să fie în asentiment cu noi”, a spus Liviu Pop.


Preluare: liviumarianpop.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și