În lumea suprapământească
(numită-ades supralunară),
unde-i un timp etern prezent
și-un spațiu fad cam într-o doară,

stătea de vorbă Creatorul
cu blândul Petru, cel cu care
Pământul l-a bătut în lung și-n lat
ca starea omenirii s-o măsoare.

-Iubite Petre, zise Domnul,
după atâta mers per pedes
și multele-ntâlniri avute,
cu ce impresii te-ai ales?

-O, Doamne, sfântul I-a răspuns
c-o voce-n milă-mbălsămată,
cumplitul trai al celor mulți
m-a răscolit de prima dată!

N-ajunge multa suferință
cu seva postedenică hrănită
(boli, stres, îmbătrânire, moarte),
că din nevoi li-i viața întocmită.

Și treacă-meargă că maturii
în pătimiri sunt campioni.
Dar te-ngrozești atuncea când
de foame mor niște coconi,

sau când de boală, mititeii
sunt torturați în chip demonic.
Cum de păcate-s neatinși,
consider că-i act samavolnic...

Elanul sfântului se frânse
după pomelnicul ținut:
De fapt acuza lui se-ndreaptă
spre Cel ce toate le-a făcut!

Deci, fâstâcit din cale-afară
de boroboața săvârșită,
privi la Domnul pe sub gene
să vadă cum spusa-i primită.

Dar Tatăl nu S-a tulburat
reproșul când l-a auzit,
ci, surâzând cu bunătate,
lui Petru astfel i-a grăit:

-Tu, dragul meu comiliton,
în felu-ți ai multă dreptate:
Una-i să judeci pe ansamblu
și alta-i judecata-n parte!

Într-un întreg se urmărește
esențialul încifrat,
iar pentru asta individul
este jertfit fără bănat.

În Universul infinit
ce ni s-așterne la picioare,
doar noi, cereștile ființe,
suntem de fapt nemuritoare...

Nici omenirea nu se-abate
de la al firii postulat –
prin jertfele la întâmplare,
întregul este conservat.

Cum întâmplarea-i ca o damă,
zurlie și cu mintea chioară,
iată motivul pentru care
de moarte omul se-nfioară.

(Cică-ntâmplarea pentru Mine
ar fi rezervă-n rezolvare,
idee justă de aminte iei
că omul de miracol parte are...)

Mai e ceva. Prin suferință
se-alege grâul de neghină.
Doar omul care face față,
nemuritor o să devină!

Dar am văzut cu ochii noștri
cum ia avânt nechibzuința –
puțini sunt cu credința tare,
cei mulți de formă-și dau silința.

Străbunii lor au răstignit
Cuvântul fără de păcat,
prin care-au fost înștiințați
că șansa mântuirii le-am creat.

Azi omul este ferm convins
în sinea lui complet bolundă,
că Eu cuvântul i l-am dat
ca gândurile să-și ascundă...

De parcă gândul și impulsul
pot fi de Mine tăinuite,
când Eu pe toate le-am gândit
și toate-s de Mine zidite.

Sighetu Marmației,
George PETROVAI

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News