În această perioadă, respectiv 29 mai – 01 iunie a.c., Primăria Municipiului Baia Mare organizează evenimentul "Zilele Culturale ale Municipiului Baia Mare", în cadrul căruia, vor avea loc numeroase manifestări cultural - artistice, care se vor desfăşura în diverse locaţii de pe raza municipiului Baia Mare, unde un număr de peste 50 de jandarmi vor fi prezenţi pentru a asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică, alături de celelalte structuri responsabile, din municipiul nostru.

**********
Duminică 31 mai a.c., în intervalul orar 17:00-18:00, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului organizează o procesiune religioasă de Rusalii, eveniment la care se preconizează participarea unui număr de peste 600 de persoane. Traseul de desfăşurare al procesiunii este: Piaţa Revoluţiei – B-dul Bucureşti – B-dul Unirii – Catedrala Ortodoxă „Sfânta Treime”. Jandarmii maramureşeni vor însoţi credincioşii pe traseul de deplasare şi vor lua măsurile necesare pe linie de ordine publică.

**********

În localitatea Coruia, comuna Săcălăşeni, duminică 31 mai a.c., în intervalul orar 13:00 - 23:00, va avea loc un evenimentul anual cultural interjudeţean intitulat "Festivalul Cireşelor", ediţia a X-a, eveniment la care organizatorul estimează participarea a peste 2000 de persoane, unde jandarmii maramureşeni vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică.
De asemenea, în aceiaşi zi va avea loc în comuna Petrova, evenimentul „Fiii Satului”, la care organizatorii estimează participarea a peste 600 de persoane.
**********

În ziua de 31mai a.c., începând cu ora 16.00, jandarmii vor participa pentru a asigura desfăşurarea în bune condiţii a manifestărilor prilejuite de Ziua Internaţională a Copilului, organizate de către Asociaţia Autism Baia Mare, care vor avea loc în zona Parcului Municipal Regina Maria din municipiul Baia Mare.
Luni 01 iunie a.c., Primăria Comunei Fărcaşa, organizează în intervalul orar 12.00-18.00, evenimentul „Ziua Copilului la Eaton”, la care se estimează participarea a peste 2000 de persoane.
**********
De asemenea, jandarmii maramureşeni vor asigura ordinea publică pe timpul desfăşurării competiţiilor sportive organizate pentru perioada imediat următoare, astfel:
- la meciul de rugby ce va avea loc sâmbătă 30 mai a.c., pe stadionul „Lascăr Ghineţ” din municipiul Baia Mare, partidă ce se va disputa între echipele C.S.M. Baia Mare şi Steaua Bucureşti, meci din cadrul Superligii CEC Bank;
- la meciul de fotbal dintre echipele ACSM Sighetu Marmaţiei şi Metalurgistul Cugir, care va avea loc vineri 29 mai a.c., cu începere de la ora 18.00, pe Stadionul „Solovan” din municipiul Sighetu Marmaţiei.

Jandarmeria Maramureş solicită atât suporterilor, cât şi participanţilor la toate manifestările care urmează să aibă loc în acest sfârşit de săptămână, să manifeste înţelegere faţă de măsurile care vor fi asigurate cu ocazia acestor evenimente şi să răspundă cu solicitudine indicaţiilor forţelor de ordine, pentru ca atât competiţiile sportive cât şi manifestările cultural - artistice şi religioase, să se desfăşoare în condiţii optime.
Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţe „112”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și