La sfârșitul conferinței de presă, oficialul a declarat că elevele ar trebui să se ghideze după următorul enunț: „Pieptul în față, dosul în spate și să leșine băieții”.

Întrebat fiind dacă nu ar fi mult mai util pentru elevi să învețe educație rutieră sau cursuri de prim-ajutor, răspunsul secretarului de stat în Ministerul Educației a fost: „Nimeni nu spune că aceste lucruri să nu se facă. La dirigenție, ele erau obligatorii. Se făceau și acestea. Eu am spus că pe lângă astea să se facă și altceva”.

Ulterior, secretarul de stat din Ministerul Educaţiei, Vasile Şalaru, membru al ALDE, şi-a înaintat demisia, a anunţat ministrul Sorin Câmpeanu, joi, la Antena 3.

Demisia lui Vasile Şalaru vine în urma declaraţiilor halucinante pe care acesta le-a făcut.

"Am avut o discuţie cu domnia sa (cu Vasile Şalaru-n.red.), a înţeles că nu trebuie să planeze şi alte umbre asupra sistemului educaţiei din România. A decis să-şi înainteze o demisie de onoare, rămânând să explice în detaliu în cadrul unei conferinţe", a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu.

Potrivit ministrului Educaţiei, secretarul de stat Vasile Şalaru a făcut aceste declaraţii cu intenţia de a promova educaţia nonformală şi informală.

"Probabil că maniera prin care s-au transmis aceste lucruri nu a fost cea mai potrivită", a opinat ministrul Educaţiei.


Preluare: Antena3

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și