Scăderea, în perioada următoare, a temperaturilor, care favorizează apariţia precipitaţiilor sub formă de lapoviţă şi ninsoare, pot influenţa negativ desfăşurarea traficului rutier.
Pentru prevenirea producerii accidentelor de circulaţie pe fondul condiţiilor meteorologice nefavorabile, conducătorii auto trebuie să acorde o atenţie deosebită, pentru că poartă nu doar responsabilitatea siguranţei lor ci şi a călătorilor.
Sfătuim conducătorii auto ca înainte de plecarea în cursă să se informeze asupra condiţiilor de deplasare pe traseul ales, despre condiţiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitată şi să-şi echipeze autovehiculul corespunzător.
Prevederile legale interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără a face vreo referire la o dată calendaristică. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.
Manifestaţi prudenţă sporită şi adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.
În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile sau ceaţa pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate.
Evitaţi să acţionaţi brusc frâna şi mecanismele de direcţie, deoarece puteţi derapa foarte uşor! Folosiţi cu precădere frâna de motor. Pe porţiunile acoperite cu mâzgă sau polei nu trebuie să viraţi şi să frânaţi în acelaşi timp!
La pornire, pentru a evita patinarea roţilor şi derapajul, demaraţi uşor şi acceleraţi progresiv. În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii/lapoviţei/ninsorii, folosirea luminilor de către ceilalţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. De aceea, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie folosite pe timpul zilei permanent, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă. Curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie - climatizare!
Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi!
Conducătorii auto începători să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere nedorite. Aceştia, dacă vor opta pentru plecarea la drum, trebuie să respecte cu stricteţe prevederile legale pentru conducători auto cu mai puţin de un an practică, a căror viteză maximă admisă în afara localităţilor trebuie să fie cu 20 Km/h mai mică.
Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi.