Orice om cu scaun la cap vede o strânsă și indestructibilă legătură între globalism, pandemie și actualul război invadator-devastator din Ucraina. Da, căci de mai mult timp (zeci, poate chiar sute de ani) se bănuiește o ticăloasă și profitabilă legătură între globaliști, francmasonerie (via grupul Bilderberg), trusturile farmaceutico-petroliere, războaiele regionale și mondiale, crizele internaționale (economice, financiare, alimentare, energetice, sanitare, identitare, cultural-ideologice, moral-spiritiuale) și actuala degringoladă planetară, în care sacrosanctele valori tradiționale (familie, credință, bine, adevăr, just, dreptate, stat, naționalism, patriotism, decență, demnitate etc.) au fost date peste cap, iar incultura, nelegiuirea, minciuna, impostura, necredința și nerușinarea, îndeosebi cea sexuală, au fost – în aberantul proces de resetare totală – ridicate la rangul de valori, dacă nu atotumane, atunci măcar „corecte” din punct de vedere politic.
De pildă, se știe foarte bine că al doilea război mondial a fost pregătit și demarat cu banii trustului chimico-farmaceutic I.G. Farben, că Hitler și ciracii lui au fost simpli pioni în acest dement plan de formare al unui imens imperiu economico-financiar cu iz revanșard (nemții nostalgici nu puteau să uite că, în calitate de urmași ai „arienilor”, au avut un rol însemnat în procesul de culturalizare europeană și universală, dar mai ales că au pierdut primul război mondial și – odată cu el – sistemul lor colonial), că procesul de la Nürnberg doar i-a amintit și admonestat pe adevărații vinovați de această uriașă barbarie și că actuala Uniune Europeană este în esență opera lui Walter Hallstein, proeminent avocat al nazismului, consilierul cancelarului vest-german Konrad Adenauer, fondatorul acestei organizații suprastatale (este unul dintre cei 12, care – pe 12 martie 1957 – au semnat/au pus bazele Tratatului de la Roma), pentru ca un an mai târziu să fie desemnat primul președinte al Comisiei Europene, funcție deținută vreme de 10 ani.
Iar lucrurile nu s-au abătut nici măcar cu o iotă de la această cutumă francmasonico-globalistă, dovadă că, după cele aproape cinci decenii de război rece, lumea secolului 21, îndeosebi din Estul Europei, cunoaște noi forme de colonialism și împilare după atrocele proces de stalinizare și bolșevizare forțată („moda” neocolonialismului demonocratic apusean, care de 32 de ani își face mendrele în România postdecembristă și confirmă din plin inspirata spusă a gânditorului german Hermann von Keyserling: „Colectivismul american este la fel de dăunător ca cel rusesc”), așa încât astăzi, în neomarxistul secol al nătângilor și degeneraților (în plan sexual și nu numai) suportă ca mongoloid-putinianul regim kremlinist să ocupe Crimeea, respectiv să înființeze două republici ruso-separatiste pe teritoriul Ucrainei independente, pentru ca din 24 februarie (data invaziei ordonată de Putin, ipochimenul fost kaghebist și neîncetat criminal, ce se vrea urmașul sinistrei triade Ivan cel Groaznic, Petru cel Mare și Stalin cel Abject – vezi, de exemplu, uciderea jurnalistei Anna Politkovskaia în chiar ziua de naștere a acestui neom) în Ucraina să înceapă calvarul pentru întreaga populație: mii de civili morți (inclusiv câteva sute de copii – atenție, doar aici există cimitire pentru copii!) și peste trei milioane de expatriați din pricina bombardamentelor efectuate în mod intenționat de ruși asupra locuințelor, magazinelor, teatrelor, școlilor și grădinițelor.
Cărui fapt se datorează această apocalipsă abătută asupra Ucrainei, prin hâda vrere a Putinului și a coteriei sale? Lumea cu pretenții civilizate (SUA, NATO, Uniunea Europeană, Japonia și aliații lor de pretutindeni, din Canada până în Australia) consideră că, prin sălbăticia bombardamentelor la care sunt sistematic supuși civilii, s-a depășit linia roșie dintre uman și inuman, motiv pentru care nu mai reprezintă aproape pentru nimeni o surpriză declararea lui Putin criminal de război de către senatorii americani (nu oricum, ci în unanimitate!), îndeosebi după ce în urmă cu câteva zile și prin jegoasa voință a acestuia, la Moscova s-au sărbătorit opt ani de la ocuparea și includerea Crimeii în Federația Rusă.
Evident, un act samavolnic, chiar mai samavolnic (există, oare, grade de comparație pentru samavolnicie?) decât Ultimatumul remis de Molotov guvernului României pe data de 26 iunie 1940, prin care sus-numitul gunoi stalinist pretindea ca, în virtutea Actului adițional la mizerabilul Pact Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, românii să-și retragă în 24 de ore administrația din Basarabia și Bucovina de nord, astfel încât aceste vechi teritorii românești (cică, susținea propaganda kremlinistă, locuite în proporție covârșitoare de ucraineni!) să fie de îndată încorporate în făcătura numită Uniunea Sovietică și, chiar din acel moment, să fie supuse intensului și neîntreruptului „bombardament” cultural-ideologic al cotropitorilor, întru deplina lor rusificare. Ceea ce nu s-a întâmplat nici după cincizeci de ani, adică până la data dispariției imperiului muscălesc...
Mă rog, taman ceea ce se întâmplă acuma în Ucraina, după consistenta rusificare a estului acestei țări prin mari dislocări populaționale, efectuate încă din perioada stalinistă (formarea în ea de însemnate colonii rusofone, la fel ca în aproape toate fostele republici sovietice – Basarabia, republicile baltice și cele transcaucaziene). Numai că de data asta, kremliniștii utilizează împotriva bravilor ucraineni, susținuți din spate (cu arme, bani, hrană, medicamente, echipament militar) de aproape întreaga planetă iubitoare de libertate și adevăr, atât perfidul război propagandistic (a se citi „minciunile oficiale cu care sunt îndopați majoritatea rușilor”), cât și atrocele război cu tancuri, rachete și bombardamente la plesneală, un război în care muscalii invadatori nu se mai sinchisesc nici de considerentele umanitare ce trebuie mereu să apere populația (femei, copii, bătrâni, bolnavi) și edificiile civile, nici de acordurile internaționale pe care le-au susținut și semnat cândva, privind neutilizarea armelor de distrugere în masă.
Dar cum totul se plătește încă din această netrebnică existență, pe Putin și ortacii săi fără pic de demnitate nu trebuie să-i mire faptul că, dacă nu cu toții, măcar o bună parte dintre ei vor trebui să dea socoteală în fața omenirii (încă) însetată de dreptate, indiferent de locul pe care-l ocupă pe strâmba și șubreda scară socială, nu doar prin pierderea stupefiantelor averi adunate pe căi necinstite (spre deosebire de fiorosul Stalin, care a murit sărac – nu avea nici măcar haine de înmormântare, putiniștii sunt multimiliardari în euro și dolari!), ci și prin pierderea libertății, chiar a vieților lor păcătoase, spre binele celor mulți și amarnic jefuiți.
Închei cu o necesară distincție între „a juca” și „a se juca”, așa cum este ea înfățișată în cartea Homo ludens, subintitulată Încercare de determinare a elementului ludic al culturii (Editura Univers, București, 1977) și scrisă de cărturarul olandez Johan Huizinga, carte tradusă în românește de H.R. Radian și prefațată de Gabriel Liiceanu.
Autorul ne informează încă din titlu că omul se joacă. Ăsta, de altminteri, este înțelesul sintagmei „homo ludens”. Firește, la fel de bine poate fi tradusă și prin „omul jucător”...Iată de ce Gabriel Liiceanu ne spune în Preliminarii la o înțelegere a demnității joculuiu în lumea culturii că jocul este „un fapt de civilizație” și că „Dacă prin joacă (play) eul se anunță doar, el își capătă expresia matură abia prin joc (game)”.
La rândul său, ilustrul gânditor și profesor Petre P. Negulescu ne face cunoscut în tratatul Geneza formelor culturii (BPT, Editura Meridiane, București, 1993) că, dacă înclinațiile unor semeni spre filosofie, teologie, știință și artă depind de pornirile afective, jocul imaginației și discernământul critic, diferența dintre gânditor și omul de știință, pe de o parte, teolog și artist, pe de altă parte, este decisă de tainicul raport interior dintre discernământul critic (preponderent în cazul primilor înzestrați) și jocul imaginației (preponderent la ceilalți).
Prin urmare, joc și nicidecum joacă, înclusiv (a se citi „mai ales”) în cazul cârmuitorilor și a tuturor politicienilor responsabili de importanța rolului lor social. Căci joaca în acest caz, respectiv jocul după ureche sau fără un profund și rafinat/umanitar discernământ critic, se cheamă jocul cu focul pentru aleși, jocul cu disperarea și sărăcia pentru majoritatea alegătorilor. Exact ceea ce fac acuma kremliniștii în Ucraina...
N.B.: Cu titlu pur informativ, redau pentru curioși interesantul punct de vedere al unui prieten: Iluminații s-au retras de ceva timp (n-a precizat dacă din proprie inițiativă sau siliți de împrejurări și adversari), lăsându-i pe francmasonii cabaliști și cămătari să dea lumea peste cap.
George PETROVAI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News