Luni, 20 noiembrie a.c., în jurul orei 09.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților pe sensul de intrarea în România un cetățean român, în vârstă de 35 de ani, domiciliat în județul Maramureș. Acesta conducea un automarfar marca Mercedes Benz, înmatriculat în România, cu care transporta deșeuri (mobilă și saltele) provenite din Franța. Marfa urma să ajungă la o societate comercială din județul Suceava.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate - în total 13.500 kilograme - nu pot intra pe teritoriul României, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale.

Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, acestea fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și