Poate că pe ici, pe colo mai sunt naivi care speră că alegerile locale, comasate cu europarlamentarele (liste separate pentru primele, liste comune pentru eurodeputații „rotativilor”) din 9 iunie, posibil o nouă Duminică a Orbului, vor aduce cu ele niscaiva schimbări. Nu mă număr printre aceștia, nu fiindcă nu le-aș dori (mă rog, ca tot românul amăgit peste trei decenii cu luminița de la capătul tunelului), ci fiindcă nu le cred posibile pe cele în bine. Și nu le cred posibile, întrucât este lesne de dedus din tot ce mai mișcă-n țara asta temeinic pusă pe butuci, că sforarii interni și externi nu doresc acest lucru: Sforarii interni (ticăloșii vânduți străinilor) pentru că, prin netrebnica lor contribuție, au făcut ca sărăcia și asimetria socială să devină, vorba lui Caragiale, starea naturelă din această țară crucificată; sforarii externi (adevărații păpușari planetari) pentru că numai de formă nu le convine prelungitul circ de pe aceste meleaguri (regula istorică este că o stare prelungită de improvizație politico-economică, generează nemulțumirea care cu necesitate duce la revolte, dar regula este copios contrazisă de proverbiala răbdare romînească!), în fond însă le convine de minune, știut fiind faptul că cel mai bine se pescuiește în apele tulburi.

Or, apele tulburi din politică, economie și starea generală de spirit a națiunii noastre sunt aliații cei mai de nădejde ai lichelelor din lăuntrul și din afara granițelor țării în acțiunea lor conjugată de-a fura mai ceva ca-n codru (dar unde-s codrii de mai an?!) și de-a crea aparențele unei democrații ca la carte. În realitate, însă, o monstruoasă nedemocrație, în care plutocrația (puterea subanalfabeților îmbogățiți peste noapte prin afaceri „curat murdare”) taie și spânzură într-un stat profund corupt, nedrept cu umilul și opresiv cu săracul, un stat-malaxor statornic îndreptat împotriva străduințelor într-ale corectitudinii, atâta câtă a mai rămas (micii datornici sunt executați fără milă prin atrocele mecanism al majorărilor și penalităților, în timp ce marii datornici cu rangul de „clienții statului” nu numai că beneficiază de reeșalonarea datoriilor, dar în cele mai multe cazuri ajung să plătească cu chiu, cu vai doar o mică parte dintre ele).

Doar într-un asemenea stat anapoda, cu legi și instituții pe măsură, poate să funcționeze o struțo-cămilă de felul prezenței obligatorii la vot. Într-un talmeș-balmeș cu drepturi-obligații și obligații-drepturi, nu numai că nici dracu nu se mai descurcă, dar este un desăvârșit abuz împotriva libertății de decizie a individului, ceva foarte asemănător cu modelul de fericire impusă cetățenilor de către strategii și tacticienii bolșevismului, unde – atunci când cineva îndrăznea să cugete cu capul lui și doar oleacă se abătea de la silnica logică a furnicarului uman – îndată i se aplica eticheta de contrarevoluționar și dușman al poporului, după care, potrivit aceleiași logici împotriva firii umane, respectivul rebel era fie izolat (întemnițat, înlăgărat sau închis într-un azil), fie era suprimat fizic.

Vasăzică, nici vorbă ca un drept constituțional să poată fi întărit printr-un act normativ conjunctural, în cazul de față din pricina progresivei neparticipări la vot, care să le impună cetățenilor scârbiți de politică, participarea chiar și fără de tragere de inimă la această penibilă și prelungită farsă democratică.

Nu numai că așa ceva face praf și pulbere libertatea de decizie a cetățeanului vizavi de drepturile sale fundamentale (are dreptul la viață, dar nimeni nu-l poate obliga să trăiască dacă lui i se năzare că viața este o povară; are dreptul la muncă, dar nimeni nu-l va face să lucreze dacă el, conștient sau inconștient, a decis că lucrurile stau altfel; are dreptul la instruire, părinții copilului fiind obligați prin lege să-l trimită la școală, dar nimeni și nimic nu-l poate sili să devină elev conștiincios dacă școala și studiul îl dezgustă etc.), însă avem sub ochi dovada cum jocurile politicianiste și uriașele neîmpliniri postdecembriste s-au constituit în argumente irefutabile împotriva unui drept constituțional devenit rutină și, prin statornica păcătoșenie a cârmuitorilor, preschimbat într-o impecabilă aflare în treabă.

Doriți, nenicilor cârmuitori și făcători de legi, ca scrutinul să fie o sărbătoare a libertății de decizie pentru toți românii cu drept de vot? Păi atunci nu-i nevoie de legi complementare cu caracter constrângător (de felul amenzilor), care să-i împingă pe români spre urne, ci de un cadru tehnico-moral adecvat:

1)Realizări concrete în plan material și spiritual, nicidecum bătuta pe loc pentru majoritatea românilor în mai bine de un sfert de veac.

2)Egalitatea în fața legilor pentru toți trăitorii pe aceste meleaguri, dar nu în teorie, ci în viața de zi cu zi.

3)Candidații propuși, dar mai cu seamă aleșii să se constituie prin fapte în truditori pentru comunitate și în modele pentru tineri. Există așa ceva în societatea noastră distorsionată? Și dacă există, cum pot fi descoperiți, când cugetătorul francez Henri Bergson ne-o spune verde în față că democrația occidentală, democrația în care trăia și pe care o cunoștea, nu posedă criterii pentru selecția valorilor? Iar dacă totuși se ajunge la ei și sunt convinși să intre în politică, adică să se implice efectiv în vasta și anevoioasa operă de redresare a României, ce șanse au să reziste între politrucii îmbătrâniți în rele? Pățania lui Marian Munteanu este deplin edificatoare în acest sens...

4)Unde-i votul electronic promis românilor de actualul președinte în campania din anul 2014? Nu numai că românii n-au parte de așa ceva, în definitiv o bagatelă pentru nivelul atins de informatică și numărul posesorilor de calculatoare, dar li se bagă pe gât și uriașa minciună statistică cu totalul alegătorilor (aproape trei milioane în plus față de „statistica” bunului simț), adică taman masa de voturi fictive cu care la alegerile parlamentare va fi înclinată cumpăna pe direcția (a se citi în favoarea) deținătorilor puterii efective. Nu spunea Stalin că rezultatul final al scrutinului nu depinde de numărul celor care se prezintă la urne, ci de cel/cei care numără voturile?

Tocmai de-aceea spun că, șansele de schimbare în bine fiind practic nule, tare bună ar fi pentru românii de rând greva electorală. Ceea ce înseamnă aplicarea democratică a Legii talionului („Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”): Ne-ați mințit cu neobrăzare atâția ani, iată că de data asta nu ne lăsăm păcăliți, stăm cuminți acasă și așteptăm să vedem câte voturi veți aduna de la ciracii voștri!


George PETROVAI

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News