Având în vedere necesitatea prevenirii situaţiilor de risc în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar, în scopul creşterii gradului de siguranţă al elevilor şi personalului didactic, a prevenirii şi combaterii absenteismului şcolar, a fenomenului contravenţional şi infracţional, jandarmii au desfăşurat acţiuni punctuale la instituţiile de învăţământ preuniversitar din municipiul Sighetu Marmaţiei.

În urma acestor acţiuni, privind prevenirea absenteismului şcolar, un număr de 14 elevi au fost depistaţi că au părăsit nemotivat perimetrul instituţiilor de învăţământ, în timpul programului educaţional. Dintre aceştia, un număr de 12 elevi au fost sancţionaţi contravenţional cu avertismente scrise iar ceilalţi au fost sancţionaţi cu amenzi contravenţionale în valoare totală de 200 lei.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și