Dintre acestea enumerăm câteva:

* proiect de HCL privind preluarea unui drum privat din zona Făget în proprietatea publică a municipiului Sighet. Acest proiect de HCL a mai fost supus aprobării în trecut, însă nu a întrunit numărul suficient de voturi;

* proiect de HCL privind aprobarea dării în folosință gratuită a unui spațiu pentru Asociația pentru promovarea sănătății” din Sighet. Asociația urmează să preia un spațiu situat în curtea „Kahan”, spațiu în care se vor desfășura diverse activități umanitare cu titlu gratuit pentru sigheteni;

* proiect de HCL privind mutarea sediului CSM Sighet în spațiul unde a funcționat Secția pentru copii a Bibliotecii municipale Sighet, în clădirea cinematografului, vizavi de Poșta română;

* proiect de HCL privind modificarea listei de investiții. Din păcate, Primăria Sighet a pierdut un proces cu un cetățean din Sighet legat de o locuință pe care o ocupa și a fost evacuat. Procesul a început în urmă cu peste 20 de ani și abia acum s-a finalizat. Ca urmare a pierderii procesului, Primăria Sighet trebuie să îi achite reclamantului aproape 200 mii lei;

* proiect de HCL privind aprobarea înființării a patru posturi de inspectori / consilieri în cadrul Aparatului de specialitate al Primarului, două în Serviciul Domeniul public și două în cadrul Serviciului Tehnic. Totodată, primarul mai propune și înființarea postului de administrator public (city manager). Aceste solicitări ale primarului au adus multe discuții în spațiul public privind oportunitatea înființării acestor posturi;

* proiect de HCL inițiat de consilierii locali Iuga Nicolae și Mihali Gavrilă privind inscripționarea denumirii municipiului Sighetu Marmației în limbile română, maghiară și ucraineană la intrările și ieșirile în / din localitate

* proiect de HCL inițiat de șapte consilieri locali privind înființarea cabinetului viceprimarului mun. Sighet. Practic, prin acest proiect se propune înființarea postului de consilier personal al viceprimarului.

Ce vor hotărî consilierii locali vom afla luni, 31 mai a.c. Ședințele de Consiliu local sunt publice.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și