În cadrul ședinței ordinare de Consiliu local din data de 29 martie a.c. s-a luat act de demisiile depuse de către doi consilieri locali: Pop Ioan (PNL) și Petre Rednic (PSD). Astfel, până când locul celor doi va fi luat de către supleanții acestora, Consiliul local Sighet este diminuat la 17 consilieri locali dintr-un total de 19, din câți este format Consiliul local Sighet.
Domnul Pop Ioan și-a justificat demisia prin prisma faptului că acesta ocupă funcția de director adjunct al Colegiului Național „Dragoș Vodă” și că are o activitate extrem de solicitantă, motiv pentru care timpul nu îi mai permite să își ducă la îndeplinire atribuțiile de consilier local.
Domnul Petre Rednic și-a anunțat demisia cu câteva zile înainte de ședința ordinară de Consiliu local, arătând că demisionează în semn de protest ca urmare a faptului că există un blocaj între primar, viceprimar și Consiliu local în Sighet.
Locul domnului Pop Ioan în Consiliul local ar putea fi preluat de către Cătălin Foica sau Canta Dan, cei care ocupă primele poziții de supleanți pe listele de consilieri locali PNL.
Locul domnului Rednic Petru în Consiliu local ar putea fi preluat de către Sas Paul Marian sau Botizan Lucian, cei care ocupă primele poziții de supleanți pe listele de consilieri locali CMM (Coaliția pentru Maramureș).