Poliţiştii continuă cercetările şi în cazul unui tânăr, de 20 de ani, domiciliat în municipiul Sighetu Marmaţiei. Verificările efectuate de către poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au constatat că sigheteanul este bănuit de comiterea a cinci furturi, de pe raza municipiului, cu un prejudiciu estimat la valoarea totală de 5700 de lei.
În 28 decembrie 2014 prin forţarea uşii de acces, respectiv în noaptea de 12/13 februarie a.c. prin escaladarea unui geam, tânărul a pătruns în două unităţi comerciale din Sighetu Marmaţiei, de unde a sustras băuturi alcoolice, ţigări şi bani.
De asemenea, în nopţile de 28/29 mai 2014 şi 27/28 ianuarie a.c., însoţit de fratele său, în vârstă de 22 de ani, au sustras bunuri din alte două societăţi comerciale din municipiu.
În noaptea de 12/13 martie 2014, cei doi bănuiţi împreună cu un alt sighetean de 18 ani au pătruns, prin forţarea sistemului de închidere, într-un garaj, de unde au sustras mai multe aparate electrice în valoare de 1500 de lei.
Prejudiciul a fost parţial recuperat iar cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi tragerea la răspundere a bănuiţilor.