În noaptea de 26/27 iunie a.c., la ora 23.40, pe strada Pintea Viteazu din municipiul Sighetu Marmaţiei a fost oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Maramureş.
Maşina era condusă de un tânăr de 26 de ani din comuna Bocicoiu Mare care a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest şi s-a constatat că se afla sub influenţa alcoolului. El a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii continuă cercetările pentru comiterea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.