Luni, 06 octombrie a.c., în intervalul orar 08.00 -12.00, în municipiul Sighetu Marmaţiei, în zona târgului de animale de pe strada Tractorului, a avut loc o acţiune comună a reprezentanţilor administraţiei publice locale împreună cu reprezentanţi ai Jandarmeriei, în scopul prevenirii şi combaterii acţiunilor de comerţ ilicit .
În timpul acestei acţiuni, au fost surprinse două persoane din judeţul Harghita, care comercializau produse, fără a avea la momentul controlului afişate preţuri pentru acestea. Jandarmii sigheteni i-au sancţionat pe cei doi comercianţi cu avertismente scrise şi s-a dispus măsura ridicării în vederea confiscării produselor, în valoare totală de 160 lei.