Potrivit unor surse, incidentul s-ar fi produs în plină zi. La scurt timp, unul din cei doi agresori ar fi fost identificaţi de oamenii legii, în vreme ce al doilea suspect se află încă în libertate.

Se pare că violul a avut loc în spatele unui abator situat pe strada Zimbrului din municipiul de pe Tisa. Tânărul prins de oamenii legii are 21 ani.

Cea care a sesizat oamenii legii a fost chiar victima violului. Aceasta s-a plâns poliţiştilor că totul s-a produs în jurul orei 12.30, atunci când a fost supusă la perversiuni sexuale. "O tânără în vârstă de 21 ani din Sighetu Marmaţiei a sesizat poliţia că a fost victima infracţiunii de viol. Imediat după sesizarea faptei, poliţia a demarat acţiunea de cercetare şi investigare şi a reuşit să identifice un tânăr de 21 ani din aceeaşi localitate, cu antecedente penale, bănuit de comiterea infracţiunii de viol. Acesta a fost reţinut de poliţie şi va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă", a declarat Dumitriţa Rus, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş.

ACTUALIZARE

Buletin informativ al Inspectoratului Județean de Poliție Maramureș

O tânără în vârstă de 21 de ani din Sighetu Marmaţiei a sesizat ieri poliţia că, în jurul orei 12.30, a fost victima infracţiunii de viol. Imediat de la sesizarea faptei, poliţiştii au demarat activităţile de cercetare şi investigare şi au identificat un tânăr de 21 de ani din aceeaşi localitate, cu antecedente penale, bănuit de comiterea infracţiunii. El a fost reţinut de poliţişti şi va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și