Omul de afaceri s-a apucat să demoleze casa în cauză, când încă nici măcar nu finalizase actele de vânzare-cumpărare, nefiind încă întăbulat pe casa respectivă. În urma unor sesizări venite de la mai mulți cetățeni, s-a trezit și autoritatea publică locală sigheteană să ia măsuri. Astfel, în teren s-a deplasat arhitectul șef al municipiului și a încheiat pe numele proprietarului din acte un proces-verbal și a dispus încetarea lucrărilor de demolare. În continuare vor fi dispuse și alte măsuri prevăzute de lege (spre ex. obligarea la reconstruirea case exact cum a fost sau altele, inclusiv urmărirea penală a făptuitorului).

Potrivit unor surse, omul de afaceri dorește să demoleze casa respectivă pentru a construi o pensiune, acesta având în Sighet mai multe astfel de imobile în proprietate.

Este incredibilă acțiunea acestuia, care pur și simplu s-a gândit că face ce vrea, că doar are el destule milioane, la ce să mai respecte legea!

Ce măsuri se vor dispune în acest caz rămâne de văzut.

SIGHET, ORAȘUL NIMĂNUI - Un așa-zis om de afaceri a cumpărat o casă din zona de protecție istorică și s-a apucat să o demoleze fără niciun fel de autorizație

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News
Patch-uri Custom Constan?a

Citește și