Poliţiştii de investigaţii criminale şi cei de ordine publică din Baia Mare, Sighetu Marmaţiei şi Borşa au identificat patru persoane bănuite de comiterea unor furturi comise pe raza celor trei localităţi.
În Baia Mare, o tânără de 19 ani a sustras de pe rafturile unui magazin, bunuri în valoare de aproximativ 90 de lei. Tânăra a fost reţinută de agentul de pază şi a fost identificată de poliţişti care au recuperat prejudiciul.
La Sighetu Marmaţiei, un tânăr de 19 ani a sustras mai multe unelte electrice în valoare de 2500 de lei, în dauna unei societăţi comerciale din municipiu. Acelaşi tânăr este cercetat, împreună cu un minor de 16 ani, şi pentru comiterea altor furturi din două garaje situate pe strada Unirii din aceeaşi localitate. Poliţiştii continuă cercetările faţă de aceştia în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.
La Borşa, un bărbat în vârstă de 54 de ani, a sustras ieri mai multe bunuri dintr-un magazin situat pe strada Libertăţii. Bunurile în valoare de aproximativ 240 de lei au fost recuperate de poliţişti şi restituite reprezentanţilor societăţii comerciale.