Zilele trecute, era anunţat pe Facebook un protest referitor la starea străzilor din Sighetu Marmaţiei. Deși iniţial pe rețelele de socializare își anunțaseră participarea la protest peste 500 de sigheteni, luni dimineața au participat doar… 25 de persoane, potrivit axanews.ro
„Regretăm că nu au participat mai mulți sigheteni la protest. Cu toții ne dorim ca Sighetul să redevină acel municipiu frumos care a fost odată. Vrem drumuri bune demne de o urbe europeană. Există încă multe alte probleme ce țin de Primăria Sighet. Trebuie o mult mai mare implicare a sighetenilor pentru ca aceste aspecte negative să-și găsească o soluționare”, a spus Andrei Oancea, ințiatorul protestului.
„Nu înțeleg de ce Consiliul Local și Primăria Sighet nu se implică pentru a se rezolva problemele noastre. Au început să peticească gropile după ce s-a anunțat protestul. Aceste lucrări nu întrunesc standardele de calitate. Sper ca și noi să avem străzi bune, fără gropi”, a spus Petre Botiș, participant la protest.
Preluare: axanews.ro