Marți, 28 iunie a.c., în jurul orei 22.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a ieși din țară Marius Florin A., în vârstă de 33 de ani, din Sighetu Marmației, județul Maramureș.

Cu ocazia formalităților pentru ieșirea din România, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul figurează ca fiind urmărit general. Pe numele lui Tribunalul Sibiu a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, bărbatul fiind condamnat la trei ani și șase luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.

Marius A. a fost predat de polițiștii de frontieră unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și