Tech-X, echipa de robotică a Colegiului Național „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației, a terminat competiția națională pe locul 6, în competiția în care s-au adunat la start la București peste 170 de echipe din România și de peste hotare. În etapa finală, desfășurată între 3 și 5 martie la Sala Polivalentă din București, Tech-x a surclasat 74 de echipe reușind cea mai bună performanță a unei echipe din Ardeal la această competiție.
Aceștia au câștigat toate cele 6 meciuri din concurs și a fost foarte aproape de locurile care îi puteau trimite la etapa internațională din Huston, Texas. Competiția din România se află pe locul 3 în lume după SUA și China ca nivel, număr de echipe participante și rezultate iar la ediția precedentă, echipa României a câștigat și marele premiu internațional.
La etapa regională, maramureșenii au câștigat și un premiu special, care recompensează gândirea inovatoare - ”Control Award”. Mai mult, toți membrii echipei sunt acceptați la facultăți cu specializări tehnice de la universități din București, Timișoara și Cluj-Napoca.
În România există 200 echipe de robotică
FIRST Tech Challenge este o competiție de robotică cu tradiție în SUA, adresată elevilor. Presupune proiectarea, construirea și programarea unui robot. ”Conceptul proiectului FIRST Tech Challenge presupune, însă, mai mult decât construirea unui robot. El include munca în echipă, lucrul pe proiect, spiritul și abilitățile antreprenoriale, inițiativa și rezolvarea de probleme, voluntariatul. Se propun activități pentru dezvoltarea atât a competențelor tehnice, cât și a celor non-tehnice (soft skills)”, conturează introducerea în subiect prof. Cornelia Hotea – mentorul Tech-X, echipa de robotică a Colegiului Național „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației. Asociația ”Nație prin Educație”, partenerul din România pentru programul educațional FIRST Tech Challenge, este o forță activă în domeniul educației STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică). Motto-urile programului de robotică FIRST Tech Challenge România sunt ”Work and fun” și ”Learning by doing”.
Clubul de robotică Tech-X a fost înființat în 2019. La inițiativa mentorului Alumni Darius Giurgi, pasionat de robotică, și a profesorului de informatică Cornelia Hotea. În primăvara lui 2019, Cornelia Hotea participa la o mobilitate Erasmus pe robotică în Marea Britanie. Vara aceluiași an i-a adus lui Darius premiul III și premiul special al juriului la Olimpiada de Inovare și Creație Digitală Infoeducație, secțiunea robotică (Smart House). ”În octombrie 2019, în urma depunerii unui portofoliu de candidatură, am fost selectați în echipa FTC România, sezon 4. Am primit materiale și unelte în valoare de 5.000 de euro, urmând ca noi să ne autofinanțăm cu tot ce impune această competiție americană (echipamente personalizate de joc, laptop, telefon, controlere, imprimantă 3D pentru printare piese, materiale promoționale etc). La prima noastră participare, ne-am calificat la faza națională a competiției. Dar pandemia a împiedicat desfășurarea următoarelor etape. Membrii echipei, însă, au beneficiat de locul asigurat la Politehnică. Astfel avem șase studenți la facultăți de profil. Am participat și în sezoanele 5 și 6, dar fiind de la distanță, șansele noastre de reușită au fost minime, dotarea laboratorului nepermițând transmiterea online clară și conform standardelor impuse”, schițează Cornelia Hotea istoricul Tech-X.
Echipa are trei departamente: construcție, programare și marketing/media. Fiecare are sarcini clare, bine definite și comunicarea trebuie să fie perfectă pentru reușita echipei. Există și o echipă de voluntari, în care se poate înscrie orice elev de la ”Dragoș Vodă”. Cei care reușesc să-și însușească valorile FIRST pot ajunge să fie selectați în echipa mare, echipă care poate avea maximum 15 membri. ”Cine e pasionat de robotică, de munca în echipă, poate să ni se alăture. Mulțumesc tuturor celor care cred în noi și în pasiunea noastră!”, spune mentorul Tech-X.
Cine sunt membrii Tech-X?
Componența Tech-X: Silviu Pontoș (clasa a XII-a B, lider echipă/proiectare/design), Patricia Furtos (clasa a XI-a B, programare/coach/mentenanță site), Luca Ilieș (clasa a XI-a B, programare/printare 3D/driver), Paul Plopișan (clasa a XI-a A, construcție/driver), Larisa Pașca (clasa a XII-a B, marketing/media), Nicola Colopelnic (clasa a XII-a B, marketing/media), Diana Dolca (clasa a XII-a B, marketing/media/mentenanță Youtube), Mihaela Trifoi (clasa a XII-a B, marketing/media), Boller Eduard (clasa a XI-a C, construcție), Ionuț Drăguș (clasa a XI-a C, construcție), Antonio Ivașcu (clasa a IX-a C, programare/construcție), Denisa Lihet (clasa a XI-a B, marketing/media) și Raluca Ardelean (clasa a XI-a B, marketing/media).
Echipa de robotică a Colegiului Național „Dragoș Vodă”, Tech-X, este coordonată de mentor prof. Cornelia Hotea (informatică) și mentor Alumni Darius Giurgi, student la robotică la Universitatea Polithenica București (fondatorul clubului Tech-X).
Deși multe dintre acestea echipe au bugete de zeci de mii de euro și sponsori naționali, performanța echipei din Sighet a fost realizată cu un buget de sponsorizări de sub 2000 de euro, echipa aducându-și aportul personal pentru cheltuielile de deplasare, cazare, masa și întreținerea robotului. Echipa este acum în căutarea unor sponsori care să le permită continuarea proiectului pentru a putea fi pregătiți pe viitor pentru etapele internaționale ale competiției.
Echipa Tech-X mulțumește familiilor membrilor echipei cât și sponsorilor pentru sprijinul acordat pe întreg parcursul competiției: Plimob, Colibri, Bazil, Arhi-Proiect, Aska Grafika, Dent Medica, Granell, Light Speed Computers, Xeotype, Mada Matcon, Asociația Gaudeamus, Hanu lu Cobâlă, La Dorel, Ioan Pasere, Mintău Paul Vasile, Laguna, Rac Trans și partenerului Muzicando.