Municipiul Sighetu Marmației derulează în calitate de Partener Proiectul ”Safe Future”/RO-UA, CBC 2014-2020 finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Comun RO-UA 2014-2020, Obiectiv tematic 8. Provocări comune în domeniul siguranței și securității, Prioritatea 4.3. Prevenirea și combaterea criminalității organizate în cooperare cu instituțiile poliției, informează Primăria Sighetu Marmației
Astăzi a fost predat amplasamentul și a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru montarea camerelor de supraveghere, în vederea implementării proiectului, iar acestea vor avea mai multe obiective importante pentru locuitorii orașului:
- prevenirea criminalității
- monitorizarea traficului
- observarea operațiunilor industriale în medii care nu sunt potrivite pentru oameni
- sporirea securității în unitățile școlare
- gestionare eficientă în domeniile migrației ilegale, contrabandei și importului/ exportului de mărfuri contrafăcute
Sistemul de supraveghere video este unul complex, compus din:
- dispecerat central de monitorizare
- infrastructură de transfer de date
- echipamente de transmisie date
- rețea de camere video fixe și mobile
Pentru monitorizarea video au fost alese următoarele 17 locații:
- Strada Bogdan Vodă (DN 18 - Pod Ronișoara)
- Intersecție str. Căprioarei cu str. Bogdan Vodă
- Intersecție str. Lucian Blaga cu str. Bogdan Vodă
- Școala cu 16 clase - Sala Polivalentă
- Biblioteca Municipală - Intersecție Bulevardul Unirii
- Parcare str. Gheorghe Șincai
- Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Sighetu Marmației
- Intersecție str. Mihai Viteazul cu str. Dragoș Vodă
- Parcare Intersecție str. Dragoș Vodă cu str. Alexandru Ivasiuc
- Strada Tepliței ( DN 18) Strada Doboies
- Intersecție str. Gării cu str. Iuliu Maniu
- Intersecție str. Iuliu Maniu cu str. 22 Decembrie 1989
- Strada Nicolae Titulescu
- Spitalul Municipal - Strada Avram Iancu
- Intersecția b-dul Independenței cu str. Avram Iancu
- Strada Avram Iancu ( DN 19) - pasaj CFR
- Intersecție str. Mihai Viteazul cu str. Iuliu Maniu
În cadrul proiectului a fost realizat și un sondaj de opinie care trasează o serie de concluzii și recomandări, iar 4 din 5 cetățeni consideră că proiectul ”Safe Future”va contribui la diminuarea actelor de vandalism în orașul nostru.
Partenerii de proiect sunt: Municipiul Ivano-Frankivsk, Ucraina (Lider), Oraşul Solotvino, Ucraina (Beneficiar 1), Municipiul Baia Mare (Beneficiar 2), Municipiul Sighetu-Marmaţiei (Beneficiar 3).