Se prelungește până pe data de 19 decembrie 2024 termenul de acordare a facilităților fiscale constând în anularea unui procentaj de 50% sau 25% din obligațiile bugetare principale și a obligațiilor accesorii aferente obligațiilor fiscale principale restante la data de 31 august 2024 pentru debitorii persoane fizice, respectiv anularea dobânzilor, penalităților și tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante la data de 31 august 2024 în condițiile stabilite prin OUG nr. 107/2024
Anularea se aplică, dacă obligaţiile bugetare certe, lichide şi exigibile, vor fi achitate integral la data depunerii cererii, dar nu mai târziu de 19.12.2024 inclusiv, sub sancţiunea decăderii;
Pot beneficia de aceste prevederi contribuabilii persoane fizice şi persoanele juridice, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
- Toate obligaţiile fiscale principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, administrate de organul fiscal local, se sting prin orice modalitate prevăzută la art. 22 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 19 decembrie 2024 inclusiv;
- Sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de art. 22 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, toate obligaţiile bugetare principale şi accesorii administrate de organul fiscal local cu termene de plată cuprinse între data de 1 septembrie 2024 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv;
- Dacă contribuabilul persoană fizică sau juridică este în procedură de executare silită trebuie stinse toate tipurile de venit din titlul executoriu;
- Contribuabilul să aibă depuse toate declaraţiile prevăzute de Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi toate obligaţiile de plată ca urmare a declarării, sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege;
- Anularea majorărilor de întârziere se aplică și pentru contribuabilii care figurează în evidența fiscală numai cu majorări de întârziere, obligațiile fiscale principale fiind achitate integral, anterior intrării în vigoare a hotărârii consiliului local.
MODALITATEA DE IMPLEMENTARE A PROCEDURII
Pentru a beneficia de anulare, contribuabilul persoană fizică sau persoană juridică, depune cererea până la data de 19.12.2024, inclusiv, la registratura Serviciul public Municipiul Sighetu Marmaţiei - Direcţia Venituri (camera 13).
Cererea însoțită de documentaţia privind anularea accesoriilor aferente obligaţiilor fiscale datorate bugetului local, va fi analizată de Serviciul Impunere, constatare, inspecţie fiscală persoane fizice și juridice şi de Compartimentul de Executare Silită din cadrul Serviciul public Municipiul Sighetu Marmaţie - Direcţia Venituri, în termen de 10 de zile de la data înregistrării acesteia, care verifică îndeplinirea condiţiei privind achitarea integrală la data solicitării, a obligaţiilor bugetare datorate bugetului local, documentele depuse de contribuabil şi respectarea oricărei alte prevederi a acestei proceduri.
În urma analizei efectuate se întocmeşte referat de către inspectorul de la Serviciul Impunere, constatare, inspecţie fiscală persoane fizice și juridice respectiv de inspectorul de la Compartimentul de Executare silită, în funcţie de adresa de domiciliu a contribuabilului, se vizează de legalitate de consilierul juridic, iar apoi se înaintează spre aprobare Directorului organului fiscal.
Accesoriile aferente obligaţiilor datorate bugetului local pentru care sunt îndeplinite condiţiile din prezenta procedură vor fi scăzute din evidenţele fiscale, despre acest lucru fiind înştiinţată şi persoana fizică care a depus cererea.
În cazul în care cererea pentru acordarea de înlesniri la plată nu este completă şi/sau nu este însoţită de documentele prevăzute, serviciile de specialitate vor transmite o înştiinţare contribuabilului prin care se va solicita completarea cererii/documentaţiei. În acest caz, termenul de evaluare curge de la data la care cererea este considerată completă.
Contribuabilul poate depune cererea temeinic justificată:
- în format fizic la registratura Municipiului Sighetu Marmaţiei - Direcţia Venituri (camera 13), însoţită de următoarele documente:
- fotocopia/fotocopiile actelor de identitate a/ale proprietarilor;
- fotocopia documentului de plată (dacă plata nu s-a efectuat la ghişeele Direcţiei Venituri); *Fotocopiile vor fi conforme cu originalul. Conformitatea cu originalul a copiilor se efectuează de către contribuabil/plătitor prin înscrierea menţiunii "conform cu originalul" şi prin semnătura acestuia.
- corespondență scrisă pe adresa Primăriei Municipiului Sighetu Marmației, str. Bogdan Vodă, nr. 14;
- e-mail pe adresa directiavenituri@primariasighet.ro;