Tudor Vlad e decis să lupte cu corupţia şi să instaureze normalitatea la care sighetenii visează de 26 de ani.
Datele statistice arată că majoritatea tinerilor care studiază în occident nu se mai întorc în ţară. Cauzele sunt legate de ofertele profesionale slabe, mediul politic corupt şi lipsa oportunităţilor de afaceri, toate acestea având ca şi consecinţă traiul zilnic dificil din România.
Există totuşi tineri care revin în ţară, decişi să ia în piept sistemul politic, să lupte cu corupţia şi să instaureze pe toate palierele vieţii, normalitatea la care românii visează de 26 de ani.
Tudor Vlad din Sighetu-Marmaţiei este un asemenea om. Fiul unor părinţi care, prin muncă cinstită, au iniţiat şi derulează o afacere de succes în municipiu, mândri că celebrul vin de Bordeaux se păstrează în butoaiele executate la firma lor, Tudor a făcut liceul în Franţa şi a absolvit Facultatea de Drept de la Sorbona.
Faptul că s-a întors la Sighet, s-a căsătorit şi e decis să rămână a surprins pe mulţi: având cetăţenie dublă, română-franceză, şi diplomă la o universitate de prestigiu, care îi puteau oferi un trai sigur în Franţa.
Curioşilor, Tudor le răspunde simplu: „Sighetul este Franţa mea!”, şi e gata să facă tot posibilul ca oraşul natal să semene cu unul din oraşele europene.
A luat la pas cartierele municipiului, a discutat cu oamenii, le-a ascultat păsurile pentru a afla unde şi cum ar putea ajuta şi, în urma discuţiilor şi la sfatul sighetenilor, mizând şi pe experienţa acumulată în campania pentru prezidenţialele din Franţa la care a participat ca voluntar, a decis să acceadă la una dintre funcţiile din administraţia locală, cea de primar sau de consilier.
Vasile Moldovan