Paul Ciucur şi Dan Mihai, singurii români din agenţia londoneză de soluţionare a litigiilor din sport, Sport Resolutions, au declarat, la TVR, că Simona Halep a fost acuzată oficial de dopaj cu Roxadustat la US Open.
Fosta campioană are 20 de zile la dispoziţie pentru a contesta actul de acuzare sau de a încheia un acord de recunoaştere. Ea a fost suspendată provizoriu din tenis după ce a fost testată pozitiv la testele antidoping de la US Open, la Roxadustat, o substanţă care contribuie la buna oxigenare a sângelui.
Sports Resolutions, agenţia care se va ocupa de audierea Simonei Halep, este un for independent de soluţionare a litigiilor din sport.
„Actul de acuzare de dopaj i-a fost adus la cunoştinţă lui Halep”, au afirmat avocaţii. „Faza de investigaţie a luat sfârşit. De acum înainte, Simona Halep are la dispoziţie 20 de zile, fie să conteste actul de acuzare, fie să încheie, există şi această posibilitate, un acord de recunoaştere care i-ar reduce de la 4 ani, cât este sancţiunea standard, la 3 ani”, a explicat Paul Ciucur.
Condiţiile pe care Halep trebuie să le ia în calcul dacă invocă „contaminarea probelor prelevate la controlul anti-doping”
„Trebuie văzut ce iregularităţi s-ar fi putut întâmpla şi dacă aceste iregularităţi pot cauza un alt rezultat decât cel existent”, a menționat Dan Mihai pentru sursa citată.
“Având în vedere că atât la proba A cât şi la proba B, sportiva, şi sportivii în general, nu doar ea, participă în mod direct: ei pun proba în aceste recipiente şi, mai mult decât atât, au ocazia, dreptul şi ocazia de a fi prezenţi, personal sau prin reprezentant, la deschiderea probei B, aşa cum a fost cazul nostru, o contra-expertiză, este o variantă cu şanse foarte mici de contestare”, a completat Paul Ciucur.
„Comportă două condiţii: una, să-şi fi păstrat un flacon deschis din care a ingerat substanţa, suplimentul pe care pretinde a fi contaminat iar, doi, să mai aibă încă două flacoane identice, sigilate, din acelaşi lot” a explicat acesta referitor la situaţia în care Simona Halep se apără invocând contaminarea suplimentelor de efort.
Numeroase personalități mondiale ale sportului au transmis că au încredere în nevinovăția Simonei Halep iar rezultatele depistate la controlul amintit sunt consecința unui gest neintenționat.
Preluare: b1tv.ro