Femeia cu domiciliul pe strada Făget din Sighetu Marmaţiei, situat în extremitatea estică a oraşului, era şi proprietara unui spaţiu comercial. Marţi dimineaţa, văzând că femeia nu ajunge la magazin, vecinele s-au deplasat la ea acasă. Acestea au fost şi cele care au făcut macabra descoperire. Au găsit-o pe sigheteancă spânzurată în casa scărilor imobilului în care locuia.

„Marţi dimineaţa, la ora 11.00, poliţia din Sighetu Marmaţiei a fost sesizată cu privire la decesul unei persoane. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au identificat o sigheteancă în vârstă de 48 ani. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei, în vederea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului”, a arătat Florina Meteş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş.

ACTUALIZARE

Femeia care s-a sinucis era soția unui polițist din Sighet. Cei doi nu aveau copii. Până în prezent nu se cunosc motivele care au stat la baza deciziei acesteia de a-și pune capăt zilelor.

ACTUALIZARE 2:

„Marţi dimineaţa, la ora 11.00, poliţia din Sighetu Marmaţiei a fost sesizată cu privire la decesul unei persoane. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au identificat o sigheteancă în vârstă de 48 ani. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei, în vederea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului”, a arătat Florina Meteş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și