Sistemul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (DRPCIV) a picat, în jurul orei 10.00, la toate direcţiile din ţară.

Astfel, examenele de obţinere a permisului de conducere au fost suspendate, iar cei care urmează să susţină aceste examene sunt nevoiţi să aştepte până la remedierea problemei.

La DRPCIV, întregul sistem este informatizat, inclusiv traseul, acolo unde există camere de supraveghere, motiv pentru care inclusiv proba practică este suspendată.

Conform unor surse din DRPCIV, problema sistemului picat este de natură tehnică şi urmează a fi rezolvată în aproximativ 30 de minute.

Actualizare 10.30.

Potrivit DRPCIV, sistemul informatic a revenit la normal, cel puţin în judeţele Iaşi şi Bacău. Se aşteaptă ca în următoarele zeci de minute, sistemul să revină în toate direcţiile din ţară.

Actualizare 10.35.

Sistemul a revenit şi în restul direcţiilor din ţară, iar programul examenului pentru permis va funcţiona cu o decalare de două ore, din cauza disfuncţionalităţilor de la nivel naţional.


Preluare: Observator.tv

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și