Berzele venite din ţările calde și-au făcut cuib în fața gospodăriei lui Gheorghe Sima acum trei ani. Bărbatul le-a considerat semn bun, dar în scurt timp a declarat război păsărilor.

Gheorghe Sima, localnic: La început nu a fost nebunia asta, dar după aia s-a agravat treaba. Dezastru, mizerie, nu poţi să intri în curte.

Supărat pe berze, maramureşeanul a început să trimită reclamaţii autorităţilor

Simona Vasiac, reporter Observator: După ce au purtat hârtii de la o instituţie la alta în judeţul Maramureş, bărbatul a fost sfătuit să facă un acoperis la stâlp.

Gheorghe Sima nu s-a mulţumit cu soluţia asta şi a făcut sesizare la ministerul Mediului, unde problema lui a fost luată în serios. Ordinul de relocare a cuibului a fost publicat în Monitorul Oficial acum câteva zile. Vecinii cred, însă, că nici aşa nu este rezolvată problema. Berzele pot să facă mizerie şi în faţa noului domiciliu.

Simion Pop, primar: Trebuia probabil lăsat la locul lui, cu relocarea lui având în vedere ordinul Minstrului. El trebuie mutat la 100 de metri de locul în care este amplasat acum.

Barza este specie protejată de lege. Distrugerea cuibului ei este sancţionată cu amenzi cuprinse între 30.000 şi 60.000 de lei.


Preluare: Observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și