Șoferii condamnați pentru că au condus băuți sau drogați rămân fără permis până la 10 ani.
Senatorii au adoptat proiectul semnat de fostul ministru al Justiției, Robert Cazanciuc, care vine în completarea legii Anastasia.
Toţi senatorii au votat în favoarea noilor reglementări, care ar putea ajunge în Codul Rutier de anul viitor.
Însă decizia finală este a deputaților.
Anul acesta, parlamentarii au votat legea Anastasia care stabileşte clar pedepse cu închisoarea pentru şoferii băuţi sau fără permis care au provocat accidente mortale.
Preluare: stiri.tvr.ro