Pe adresa redacției am primit o sesizare din partea unui locuitor al zonei Văii Ruscovei cu privire la condițiile în care se circulă acum pe acest drum. “În primăvară s-a început reabilitarea DJ187 de pe Valea Ruscovei. Firma caștigătoare a subcontractat lucrările în stanga și în dreapta. Au decopertat asfaltul pe suprafețe de km buni și acum lucrările par abandonate. Din Ruscova pană în Repedea mergi dintr o groapă în alta. Oamenii își repară săptămanal mașinile lor. Ultima zvacnire a lucrărilor de reabilitare a fost cu cateva zile înainte de alegeri asfaltandu-se o porțiune din DJA 187 în Poieni. După, pace și liniște. Numai că vreo 13 km de drum este groaznic, cu gropi uriașe. Este și o filmare făcută de un funcționar de la Primăria Repedea. Am trimis filmarea și la politicienii din județ. Nimeni n-a răspuns”, ne spune Vasile P.

Noi i-am întrebat pe cei de la Consiliul Județean. Care ne-au spus că lucrările la acest drum sunt în grafic, lucrarea nu e abandonată, doar că ploile din ultimele zile au cam dat peste cap totul.

“Nu e adevărat, nu s-au oprit acolo lucrările. Este o sesizare neîntemeiată, chiar am primit raportul de activitate și lucrările programate să aibă loc. Dacă au fost moment mai critice, cand a plouat foarte tare, s-ar putea să se fi retrasă muncitorii, dar doar pentru un timp. Vorbim acolo de un întreg proces tehnologic, care presupune parcurgerea unor etape. Totul pentru ca la final să se toarne asfaltul”, a declarat, pentru “Axanews.ro”, Claudia Breban, de la CJ Maramureș.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și