"La viitoarea regionalizare trebuie să se țină cont de un spital pilon al fiecărei regiuni, cu un spital de asistență cronică și cred că putem intra în linie dreaptă, să ne ținem doctorii acasă, să îi trimitem la studii și să se întoarcă, pentru că ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani este emigrare economică. Oamenii nu mai suportă păcăleala și nu mai cred într-un orizont bun pentru ei", a spus Oprescu, în cadrul unei dezbateri despre problemele din domeniul sanitar.

Referindu-se la pachetul de bază oferit în sistemul de sănătate, Oprescu a spus că acesta a fost atât de sărac în servicii, încât politicienilor le-a fost "rușine" să îl comunice populației.

"După 23 de ani începem iar să comunicăm pachetul de bază. De când funcționează casa (de asigurări—n.r.) avem pachetul de bază, dar el nu a fost comunicat niciodată pentru că tuturor guvernanților le-a fost rușine. În unii ani pachetul de bază a însemnat doar două sau trei analize. Atunci decizia politica era să nu se mai comunice pachetul de bază", a susținut edilul.

Oprescu a mai spus că în unitățile școlare din Capitală lucrează 800 de cadre sanitare și că ar mai fi nevoie de încă 300-400 pentru a avea "o asistență medicală normală" în unitățile de învățământ.

"Salariile lor vin de la stat, vin de la bugetul de stat. Și atunci noi am început să ne pregătim pentru ziua când statul... Ne-am pregătit să putem să susținem", a spus edilul.

El a mai afirmat că anul viitor ar putea fi terminate lucrările la Spitalul pentru copii "Victor Gomoiu", care ar urma să devină cea mai mare unitate spitalicească de urgență pentru copii după Spitalul "Grigore Alexandrescu".

"Sunt în construcția spitalului Gomoiu, care doresc să devină al doilea spital de urgență pentru copii după Grigore Alexandrescu, pentru că este situat în partea de sud-est a Capitalei și pentru că acolo sunt vreo 375.000 copii între 0 și 7 ani. Spitalul costă 47 de milioane de lei. Anul viitor sper să fiu gata și cu Gomoiu", a spus Oprescu.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și