Avem obligația de a le oferi sighetenilor o alternativă, reală, și credibilă. O alternativă care răspunde nevoilor cetățenilor. O alternativă clară, civilizată care oferă speranță. Vă propun un program complex și integrat de sistem, pe termen scurt, mediu și lung, alcătuit după o analiză pertinentă a activității administrației publice locale care să ofere soluții și să implementeze proiecte în comunitate.

Ceea ce mă deosebește de contracandidații mei este că în toată activitatea mea și în funcțiile pe care le-am deținut în toți acești ani am apărat interesul public, interesul cetățenilor sigheteni și maramureșeni. Am avantajul că vin din afara sistemului politic, sunt o persoană liberă și independentă care susține democrația, drepturile omului, instituțiile statului, mediul de afaceri, oamenii de cultură, seniorii și tinerii sigheteni. Nu am angajamente ascunse sau alte înțelegeri care să fie în detrimentul interesului public. Nu am tranzacționat interesele sighetenilor și niciodată nu am dezbinat comunitatea, dimpotrivă am încercat prin acțiunile și activitățile mele să o consolidez și să o unesc.

Sunt onorat, să reprezint la aceste alegeri ale autorităților administrației publice locale speranța unei schimbări în bine a administrației publice locale, a vieții și bunăstării sighetenilor. Am bătut la pas cartierele municipiului și am constatat la întâlnirile cu semenii speranța că împreună putem schimba în bine cea mai importantă unitate administrativ-teritorială din Maramureșul istoric.

Sighetu Marmației trebuie să devină un municipiu ce oferă confort vieții urbane, un oraș interconectat la educație și servicii medicale de calitate, la investiții, la dezvoltare economică și socială care să conducă la bunăstare, la deschidere față de oameni prin credibilitate, transparență și eficiență administrativă bazată pe integritate și performanță.

Pe 27 septembrie avem o șansă reală ca Sighetu Marmației să arate așa cum ne dorim, un oraș curat și confortabil și în care să ne simțim ca acasă. Rămân până la capăt alături de sigheteni, de locuitorii acestui municipiu, de grijile și nevoile lor. Votați Sorin Rednic primar!

Votați pentru viitorul acestui municipiu!


Material realizat și distribuit de operatorul economic Zapca Daniel Înt.Ind., comandat de Sorin Ioan Rednic candidat independent. CUI: 242001107

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și